Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 februarie 2014
final vote batch · respins
Claudia Boghicevici
Discurs
„Tentativa USL de a distruge STS ca serviciu-cheie în sistemul de siguranță națională”
Vin astăzi cu un apel la responsabilitate, la înțelegerea menirii noastre ca aleși ai cetățenilor în Parlamentul României. Tânăra democrație românească a trăit nenumărate momente când disputele politice riscau să îi afecteze consolidarea sau când animozitățile interpersonale riscau să afecteze bunul mers al instituțiilor. Cu toate acestea, niciodată după 1990 o putere politică nu a avut curajul și iresponsabilitatea să își folosească majoritatea parlamentară pentru a deturna funcționarea corectă a sistemului de siguranță națională și relațiile cu partenerii noștri din Alianța Nord-Atlantică, NATO. Dacă un asemenea derapaj urma să aibă loc la un moment dat, atunci demersul nu putea veni decât de la USL, o putere politică antieuropeană, care a demonstrat deja un dispreț total față de normele democratice în încercarea de a-și subordona politic instituțiile statului de drept.
În această cheie trebuie citită propunerea legislativă a 153 de parlamentari USL, prin care o instituție autonomă cheie a sistemului de siguranță națională este amenințată de contaminarea politică de către actuala putere politică. Serviciul de Telecomunicații Speciale, căci despre el este vorba, este instituția care asigură comunicațiile securizate între instituțiile statului, fiind în același timp gestionarul sistemului de urgență 112. STS este un serviciu autonom, care nu a răspuns ingerințelor politice ale actualei puteri USL și, prin urmare, se încearcă acum decapitarea lui și punerea sub control politic. Tot acest demers irațional, care riscă să arunce în aer aranjamentele de securitate ale României, este impregnat doar de resentimentele și ura USL față de o instituție care a înțeles să acționeze autonom și care nu a dorit să participe la asaltul USL asupra instituțiilor statului de drept. Evident, nu este întâmplător că acest demers este inițiat pe repede înainte chiar în debutul anului electoral 2014, puterea USL-istă crezând că punerea sub control a STS le va ușura probabil operațiunile mai puțin ortodoxe în organizarea alegerilor. Știm foarte bine toate încercările făcute, din 2009 încoace, de liderii USL, pentru a schimba actuala conducere a STS, semn că acest atac la integritatea STS este unul premeditat și politic.
Nu îi suspectez pe toți semnatarii acestei propuneri legislative de necunoașterea rolului vital pe care STS îl joacă în sistemul de siguranță națională. Este, ca și altădată, un demers eminamente politic, o comandă politică venită de la Guvern și de la liderii USL, parlamentarii puterii urmând a fi folosiți drept cozi de topor. Ca și atunci când mânjește puterea cu inițiative împotriva statului de drept, Guvernul Ponta face, și de această dată, treaba murdară cu mâinile parlamentarilor, așa încât atunci când va fi nevoit să dea explicații partenerilor noștri din NATO și din UE sau societății civile și presei independente să poată arunca vina pe altcineva.