Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 februarie 2018
Informare · respins
Ioan Balan
Discurs
„Teodorovici are șansa uriașă de a demonstra că nu este un alt demagog!”
Buldozerul majorității parlamentare formate din PSD, ALDE, UDMR și minoritățile naționale a decis și și-a asumat. A mai învestit încă un Guvern, un al treilea Guvern Dragnea, în numai un an de la preluarea puterii politice în România. Este greu de crezut chiar și pentru noi, românii, că guvernele se schimbă la maximum 6 luni. Nu vreau să îmi imaginez cum ne privesc partenerii noștri europeni și euroatlantici! Nu vreau să îmi imaginez cum va fi tratat un ministru român sau chiar prim-ministrul atunci când se va întâlni cu un omolog. Oricine și-ar pune problema că nu poate vorbi nimic serios cu ministrul român, căci peste câteva luni va fi înlocuit, nu numai el, ci tot Guvernul, cu tot cu prim-ministrul în funcție.
Despre ceea ce va reprezenta doamna Dăncilă în acest Guvern, eu deja m-am exprimat! Domnia Sa nu va fi mai mult decât un simplu purtător de cuvânt al CEX al PSD condus de Liviu Dragnea. Despre calitatea profesională și integritatea celorlalți nenumărați miniștri, căci PSD și ALDE au creat cel mai stufos Guvern din Europa, cu 27 de miniștri și peste 135 de secretari de stat, românii au văzut cu ochii lor realitatea crudă a incompetenței: sunt miniștri slab pregătiți, fără o carieră serioasă în trecutul lor, care nu cunosc nimic despre domeniile pe care le vor conduce. E ca și cum un pacient ar decide să fie operat de cineva care nu a mai făcut niciodată o operație, nici nu a văzut cum se face, nici nu a asistat vreodată un specialist și nici nu are calificare de medic. Rezultatul este foarte ușor de anticipat și pentru pacient, și pentru România condusă de un guvern atât de slab.
În tot acest peisaj guvernamental pestriț există și o mică speranță. Da, o să vă surprindă! Eugen Orlando Teodorovici, învestit în funcția de ministru al finanțelor publice, este acel senator care, ca președinte al Comisiei pentru buget, finanțe din Senat, în anul 2017, s-a opus constant tuturor aberațiilor fiscale introduse de cele două guverne de tristă amintire, Grindeanu și Tudose. Domnul Teodorovici s-a opus, alături de PNL, introducerii mecanismului de plată defalcată a TVA, cunoscut ca split TVA, care a complicat viața contribuabililor onești și le-a făcut viața ușoară evazioniștilor, prin blocarea capacității ANAF de a se mai ocupa de ei. Domnul Teodorovici a votat, alături de PNL, împotriva introducerii supraaccizei la carburanți, pentru a evita scumpirile în lanț, în special la produsele de bază, la alimente. Domnul Teodorovici s-a opus, alături de PNL, aberației supraimpozitării contractelor de muncă cu timp parțial, măsură care a introdus în România absurditatea salariului negativ..., adică angajatul cu două, trei ore pe zi trebuie să aducă bani de acasă, pentru că impozitele sunt mai mari decât salariul. Domnul Teodorovici s-a opus, alături de PNL, prostiei denumită pompos „revoluție fiscală”, prin care majorarea salariilor cu 25% de la 1 ianuarie 2018 s-a transformat într-o majorare de maximum 3% pentru profesori și medici, iar pentru alți angajați s-a transformat în scăderi salariale, așa cum vor fi afectați cea mai mare parte dintre polițiști! Domnul Teodorovici a votat, alături de PNL, amendamentele propuse de noi privind creșterea de la puțin peste 71% la 100% a cotelor defalcate din impozitul pe venit,