Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 septembrie 2012
Informare · informare
Mihai Surpățeanu
Discurs
## Dragi colegi,
Eu am inițiat acest proiect de lege determinat de o situație pe care o întâlnim aproape zilnic sau, să fim, așa, mai rezonabili, săptămânal în media.
Mă refer la situațiile în care diferite conflicte între cetățeni, în majoritatea cazurilor, au ajuns să se rezolve prin arme așa-zis neletale. De fapt, neletale, introduse în această categorie.
Păcat că folosirea acestor arme a ajuns să fie acceptată de populație cu atâta ușurință încât aproape nici nu mai reacționează la victimele colaterale. Eu lucrez într-o secție clinică în care nu de puține ori acești oameni, aflați întâmplător în acele zone, suferă traumatisme mai mult sau mai puțin grave.
Eu consider că aceste arme neletale ar trebui folosite numai în situații de autoapărare, pentru că așa se justifică de către organele în drept care anchetează aceste cauze, că respectivii invocă autoapărarea.
Defilarea multor indivizi, pe care cred că noi toți îi întâlnim în diferite locuri publice, cu arme aproape la bandulieră, ca în vestul sălbatic, și mai ales niciun fel de reținere din partea dânșilor de a intimida asistența prin aceste arme m-au făcut să solicit ca această lege – 295 – să sufere o modificare, în sensul că aceste arme de autoapărare, a căror existență este invocată, să fie folosite numai în teritoriu privat. În teritoriu public avem organe care sunt determinate și care au ca importantă preocupare apărarea siguranței cetățenilor; ceea ce trebuie limitat este prezența acestor arme în spațiul public.
Vă mulțumesc. Eu cer, în acest sens, retrimiterea la comisie pentru o nouă examinare. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.