Nicușor Păduraru

„Termenul de garanție din lucrările de infrastructură”

În fiecare an, după topirea zăpezilor, șoselele din România arată dezastruos pentru că nu au fost realizate corespunzător de către constructori, aceștia nemaiavând nicio responsabilitate, motivul fiind simplu: lucrarea nu se mai află în perioada de garanție. Din păcate, statul român s-a transformat într-un adevărat dentist, pentru că an de an plombele sunt cea mai eficientă soluție de acoperire a găurilor care apar după topirea zăpezii. În acest moment, resursele financiare pe care le are la dispoziție CNADNR ajung să fie folosite pentru reparații de drumuri care au fost deja reabilitate, iar acestea nu reprezintă decât vreo 30% din rețeaua națională. Cele mai multe drumuri din rețeaua națională, adică vreo 70%, au durata de viață depășită. Pentru acestea nu se anunță prea curând lucrări de modernizare, fapt ce va duce la o degradare și mai mare.

Astăzi nu voi trece în revistă exemple concrete, pe care orice cetățean din oricare județ al României le cunoaște de altfel foarte bine, voi face însă referire la modul de lucru în ceea ce privește stilul în care este abordată repararea infrastructurii rutiere, la garanția unor lucrări sau la modul de întreținere a drumurilor publice, mai ales cele care sunt în responsabilitatea administrației publice locale, adică cele care sunt în grija consiliilor județene, respectiv locale.

În general, termenul de garanție pentru șoselele românești este de doi ani, în timp ce în alte țări acest termen se poate duce până la 10 ani. Astfel, Austria, Danemarca, Norvegia, Germania, Suedia au termene de garanție de până la 5 ani, iar Franța nu acceptă ca termenul de viață al șoselelor să fie sub 10 ani. Ne aflăm însă în acest moment într-o situație penibilă, pentru că s-a ajuns ca șoselele să se strice imediat după ce expiră garanția sau, în unele cazuri, chiar înainte de acest moment, iar timpul de viață al șoselelor nu este un subiect în limbajul curent. În aceleași țări menționate mai sus, timpul de viață al șoselelor este din start până la 30 de ani sau chiar mai mult, la fel cum

responsabilitatea întreținerii drumurilor în perioada de garanție poate fi sarcina constructorului.

Potrivit unor date statistice, România are o rețea de drumuri naționale de 16.062 km, de unde rezultă că peste 11.200 km sunt în stare proastă. În general, termenul de garanție este de doi ani, iar în ultimul timp contractele au început să prevadă perioade de trei ani de zile. Contractele încheiate și prevederile legislației în vigoare consider că nu sunt însă suficient de dure, ceea ce permite cheltuirea unor sume imense pentru reparații și întreținere nejustificate, îmbogățind firmele de profil, care speculează aceste deficiențe. Performanța acestora o avem ca probă clară în fiecare județ, atunci când numărăm gropile sau constatăm proasta calitate a lucrărilor.

Problema termenului de garanție apare în urma unui principiu care ghidează Legea achizițiilor publice. În acest moment se consideră că oferta cea mai bună o reprezintă cea care are prețul cel mai mic. Din această cauză este evident că unii constructori vor face tot posibilul pentru a reduce costurile, inclusiv tratarea superficială a mixtului de asfalt. De exemplu, în multe locuri din țară se folosește încă bitumul clasic, care nu mai este utilizat pentru drumurile importante aproape nicăieri în Europa.