Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 decembrie 2018
other · respins
Pavel Popescu
Discurs
Termin.
În ceea ce privește GRECO, i-ați tratat cu dispreț pe partenerii noștri internaționali și, nerespectând un tratat internațional, cel privitor la aderarea României la GRECO, ați încălcat Constituția României. Urmarea este că România este supusă unei proceduri speciale, care a mai fost activată doar în cazul Poloniei, organismul european semnalând abateri serioase de la lupta împotriva corupției.
Comisia de la Veneția, organ consultativ al Consiliului Europei, critică sever legile de modificare a legilor justiției. Avizele lor negative din acest an au influențat substanțial raportul MCV al Comisiei Europene, însă ați tratat aceste avize într-un mod total iresponsabil, cu foarte multă superficialitate și suficiență, afectând astfel relațiile noastre de cooperare internațională. Mai mult decât atât, ați încercat, într-un mod lipsit de onoare și de minte, să-i induceți în eroare pe membrii Comisiei, v-ați făcut de râs și ne-ați decredibilizat pe plan internațional din ce în ce mai mult.
În ceea ce privește raportul MCV, sunteți autorii unui dezastru fără precedent! Nu doar că nu ați îndeplinit vreun obiectiv de referință din Mecanismul de Cooperare și Verificare, ci ați determinat cel mai mare regres. Regretabil! Din cele opt recomandări care existau odată, ați crescut numărul la 20 – un regres regretabil.
Prin întreaga activitate desfășurată de-a lungul ultimilor doi ani, prin încercările repetate de a controla justiția, prin modificările legislative care tind să facă mai puțin eficientă lupta împotriva fenomenului infracțional, prin afectarea calității actului de justiție, prin încălcarea unor drepturi și libertăți ale cetățeanului, așa cum este dreptul la un proces echitabil, prin încălcarea obligațiilor asumate prin tratatele internaționale adoptate ați constrâns Parlamentul European să adopte rezoluția din 13 noiembrie 2018, cu efecte negative și asupra poziției României în Uniunea Europeană. Conduita acestui Guvern este una antieuropeană; principii și valori europene fundamentale sunt nesocotite, atrăgând drept consecință izolarea și, dacă ea continuă, pot atrage o viitoare și nedorită sancționare a țării noastre.
Problemele cronice ale sistemului judiciar au rămas nerezolvate; niciuna din obligațiile asumate prin programul vostru de guvernare nu a fost îndeplinită!
Actul de guvernare a fost deturnat, urmărindu-se doar crearea unor mijloace prin care, în dauna intereselor cetățenilor onești, să se asigure protecția unor lideri politici și a acoliților acestora față de urmările încălcărilor legilor țării. Egalitatea cetățenilor în fața legii este un principiu lipsit de sens pentru acest Guvern. Guvernul PSD–ALDE a demonstrat că nu îl preocupă câtuși de puțin interesele oamenilor cinstiți ai acestei țări! Nu există niciun singur amendament adoptat, așa cum nu există o singură măsură luată care să tindă să protejeze interesele cetățeanului onest, interesele cetățeanului victimă. Toate modificările normative sunt adoptate, toate măsurile sunt luate doar pentru a proteja interesele infractorilor și toate au în centru doar interesele de grup ale lui Dragnea și asociații.