Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 decembrie 2013
Declarații politice · respins
Adrian Alin Petrache
Discurs
„Testele PISA – semnal îngrijorător pentru sistemul de învățământ românesc”
Începând cu anul 2001, România a participat la Programul pentru evaluarea internațională a elevilor (PISA), program ce a fost inițiat de Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (OECD). Acest program de evaluare standardizată internațional acoperă trei domenii principale: citire/lectură, matematică, științe. În urma procesării și interpretării rezultatelor din testarea principală, se realizează un profil de bază al cunoștințelor și deprinderilor elevilor testați. Astfel, acești indicatori contextuali referitori la relația dintre rezultatele elevilor și caracteristicile școlii lor, precum și indicatori ai tendinței, ilustrând modul în care se schimbă rezultatele/performanțele elevilor de-a lungul timpului, sunt puși la dispoziția factorilor de decizie și a opiniei publice.
În urmă cu câteva zile au fost publicate rezultatele Studiului PISA 2012, unde au fost evaluați peste 510.000 de elevi din 65 de țări și economii, accentul fiind pus pe disciplina matematică. Potrivit OECD, toate competențele din zona matematicii sunt un predictor puternic al rezultatelor pe care le vor înregistra elevii ca tineri adulți, abilitățile elevilor în domeniul matematicii influențând capacitatea lor de a urma o formă de educație după liceu, precum și veniturile viitoare.
Din nefericire, testarea PISA continuă să fie pentru școala românească o piatră de încercare, rezultatele confirmând, de fiecare dată, că elevii români nu sunt pregătiți pentru astfel de evaluări. Diferența uriașă dintre testările naționale și tipurile de teste cu care elevii se confruntă la evaluările internaționale are ca rezultat clasarea României pe locuri codașe.
Conform celei mai recente statistici, România ocupă locul 45 la disciplina matematică, din 65 de țări participante la studiu, în creștere cu două poziții de la ultima evaluare. În anul 2009, România s-a plasat pe locul 49 din 65, iar în anul 2006, am ocupat locul 47 în rândul celor 57 de țări testate.
Cele mai bune rezultate le-au înregistrat elevii din Shanghai – China și Singapore, care sunt în top la matematică. S-a constatat că elevii din Shanghai au un nivel echivalent cu aproape 3 ani de școlarizare peste majoritatea țărilor OECD, potrivit organizației. Hong Kong, Taipei, Coreea de Sud, Macao, Japonia, Liechtenstein, Elveția și Olanda urmează în grupul celor mai performante țări.
În ceea ce privește România, aceasta se află în grupul țărilor cu rezultate statistice „semnificativ sub media OECD”. Astfel, din totalul elevilor români testați la această disciplină, 40,8% au obținut rezultate slabe și doar 3,2% rezultate de top.
La citire/lectură, România s-a situat pe locul 50 din 65 (cel mai bun scor fiind înregistrat tot de Shanghai, ca și în cazul matematicii). Cu un nivel sub România s-au clasat țări ca Bulgaria, Kazahstan, Malaezia, Mexic, Muntenegru, Uruguay, Brazilia, Argentina, Columbia, Qatar, Indonezia sau Peru. Din