Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 octombrie 2015
other · adoptat tacit
Viorel Ștefan
Aprobarea unei suplimentări a ordinii de zi
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor,
Conform art. 95 și 115 din Regulamentul Camerei, comisia noastră a fost sesizată cu Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 297/2014 privind piața de capital.
Conform prevederilor art. 75 din Constituție, ale art. 92 punctul 1 din Regulamentul Camerei, Camera Deputaților este Cameră decizională.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul în ședința din 18 martie 2015.
La întocmirea raportului, comisia noastră a avut în vedere avizul favorabil al Comisiei juridice, avizul favorabil al Comisiei pentru afaceri europene, avizul favorabil al Comisiei pentru politică economică și avizul favorabil al Consiliului Legislativ.
Proiectul supus dezbaterii are ca obiect de reglementare crearea cadrului legislativ pentru facilitarea accesului la piața de capital din România, respectarea drepturilor investitorilor, guvernanța corporativă a emitenților și transparența acestora, simplificarea regimului ofertelor publice și al listărilor de acțiuni și obligațiuni, modificarea pragului de deținere a acțiunilor emise de operatorii de piață, eliminarea unor prevederi restrictive din actele constitutive ale acestora cu privire la condițiile de întrunire a cvorumului și de adoptare a hotărârilor adunărilor generale ale acționarilor, precum și clarificarea procedurilor de admitere la tranzacționare realizate de către operatorii de piață și crearea premiselor legale pentru modificarea actelor constitutive.
În conformitate cu prevederile art. 61 din Regulamentul Camerei, comisia noastră s-a întrunit în ședința din 6 octombrie 2015.
În urma examinării proiectului, deputații prezenți la lucrări au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaților adoptarea acestuia, cu amendamentele admise și respinse prezentate în anexele la prezentul raport.
În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul face parte din categoria legilor organice.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.