Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·30 septembrie 2015
other · adoptat tacit
Radu Zlati
Aprobarea modificării ordinii de zi
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Proiectul legislativ ai cărui autori sunt o parte dintre colegii mei nu are altceva în vedere decât revenirea la o situație existentă. Prin Legea educației naționale nr. 84 se plătea naveta cadrelor didactice și a personalului auxiliar. Legea nr. 1/2011 a înlăturat această prevedere.
Considerăm că pentru întreg învățământul preuniversitar românesc revenirea la precedenta formulare și deci alocarea din partea factorilor responsabili a sumelor cuvenite pentru naveta cadrelor didactice, respectiv a personalului auxiliar nu va putea să aducă decât un bine întregului învățământ preuniversitar românesc.
În consecință, nu doar pentru că noi suntem inițiatorii acestei propuneri legislative, ci în interesul învățământului, Grupul parlamentar al PNL va vota propunerea. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.