Liviu Bogdan Ciucă

„Tinerii proveniți din casele de copii”

Integrarea tinerilor proveniți din casele de copii în societate și în viața activă, precum și folosirea optimă a potențialului lor reprezintă elemente esențiale pentru reducerea excluziunii sociale și pentru ajungerea la o creștere durabilă a oricărei societăți. Rezolvarea problematicii specifice tinerilor care părăsesc sistemul de protecție a copilului necesită o intervenție imediată, constituind o prioritate pentru noi.

Astfel, este nevoie de o abordare integrată, la nivel național, printr-o strategie națională care include Planul de măsuri de incluziune socială a tinerilor care încetează să mai beneficieze de ocrotire, în baza normelor legale de protecție acordată copiilor instituționalizați. Tinerii proveniți din casele de copii sunt un segment profund afectat, ei fiind astfel aruncați în stradă după ce au împlinit 18 ani. Nu excludem că mai sunt și cazuri în care directorii acestor case de copii le mai acordă cazare și masă, dar această practică este ilegală. Numărul tinerilor de peste 18 ani care trebuie să părăsească instituțiile de ocrotire este de aproximativ 5.000 pe an. Conform Raportului GIASAI, până în 2010 vor împlini 18 ani 32.543 de copii aflați în instituții de ocrotire. Pentru marea lor majoritate nu există o alternativă instituțională, mulți dintre ei neavând nici familie, nici rude. Multe instituții practică soluția menținerii lor și după împlinirea vârstei-limită legale, pentru că nu-i pot abandona în stradă.

Adesea, ei nu știu să practice o meserie și, mai grav, au un puternic deficit de socializare, nu sunt capabili să se relaționeze cu cei din jur, să ia decizii, să ducă o viață socială normală, independentă, pentru că nu au învățat toate acestea în instituțiile în care și-au petrecut copilăria.

Prin urmare, acest segment implică eforturi deosebite în vederea incluziunii sociale, deoarece se pune simultan problema găsirii unei locuințe, a unui loc de muncă, a construirii unei relații sociale și interpersonale, diferite, prin natura lor, de experiența anterioară.

Responsabilitatea suportului pentru acești tineri aparține autorităților locale. Implicarea comunităților locale este pozitivă, dar nu poate rezolva întreaga problemă. Se impune adoptarea de măsuri care să ducă la consolidarea capacității de prevenire a abandonului, prin dezvoltarea la nivel comunitar de servicii de prevenire a abandonului de copii prin planificare familială; dezvoltarea unei rețele comunitare de centre de zi; organizarea, în cooperare cu unitățile sanitare, a unui sistem de monitorizare, asistență și sprijin a femeii gravide; transferul spre segmentul comunitar de protecție socială a activității de consiliere și sprijin pentru părinți; organizarea de centre maternale în toate localitățile urbane, precum și în comunele cu cazuri sociale mai frecvente. De asemenea, propunem îmbunătățirea sistemului cvasifamilial de îngrijire prin reglarea rețelei de asistenți maternali profesioniști, în funcție de frecvența cazurilor sociale/comunitate; organizarea în toate comunitățile cu copii în dificultate a caselor de tip familial; asigurarea monitorizării permanente a fiecărui caz în parte; acțiuni permanente de informare și formare a personalului de îngrijire, prevenirea abandonului școlar prin susținerea familiilor cu copii aflați în situație de risc de abandon școlar; organizarea, în parteneriat cu unitățile Ministerului Educației, de cursuri de alfabetizare.