Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 noiembrie 2011
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Iuliu Nosa
Discurs
Titlul intervenției mele de astăzi este „Bugetul de stat pe 2012, un moment de cumpănă pentru România”
Măsurând rezultatele activității economice, ne putem forma o imagine de ansamblu privind locul pe care îl ocupă economia unei țări, și acest lucru poate mai inhibă din entuziasmul Guvernului PDL atunci când prezintă, într-o manieră eronată, rezultate mincinoase care să indice faptul că în România criza a trecut. Personal, mi-aș dori ca acest lucru să fie adevărat, România să fi depășit perioada sa grea, însă, în același timp, consider că cetățenii au dreptul la o informare corectă.
Creșterea economică, respectiv PIB-ul pe locuitor, reprezintă fără îndoială unul dintre cei mai importanți indicatori macroeconomici care se utilizează în analizele economice privind eficiența economică, construcția bugetului de stat, comparația cu alte țări, precum și în stabilirea obiectivelor de viitor ale dezvoltării economico-sociale a unei țări.
Diminuarea PIB-ului, și mai ales a PIB-ului pe locuitor, reflectă slăbirea potențialului economic al țării, precum și reducerea substanțială a cererii pe piața internă. Aceste fenomene conduc, la rândul lor, la dezechilibrul balanței comerciale și de plăți externe, la desființarea unui număr însemnat de locuri de muncă, la creșterea șomajului și, în ultimă instanță, la extinderea și accentuarea sărăciei, precum și a excluderii sociale, lucruri ce se întâmplă în acest moment în România.
În politica lor economică, guvernele caută, în condițiile cuceririlor tehnologice contemporane, ale concurenței și ale proceselor de globalizare, să găsească căi adecvate pentru creșterea economică și apropierea de nivelurile performante în acest domeniu pe plan mondial, lucruri care nu se întâmplă în România în acest moment.
Rezultatele deciziilor luate pe genunchi și în baza unor rapoarte vechi se văd astăzi în stradă, spitale sau școli. Dacă ar fi fost făcută pertinent o analiză, nu s-ar fi ajuns în punctul în care Guvernul Boc să fie atât de hulit, lipsit de credibilitate și ținut artificial în viață, lucru care sper să nu se întâmple și cu o mare parte dintre români după votarea bugetului, cu două luni întârziere față de data prevăzută în mod legal.
La final, solicit actualei guvernări să-și țină promisiunile electorale, să nu înghețe pensiile și salariile, și mai ales să respecte legea care prevede indexarea pensiilor cu rata inflației. Există o Lege a pensiilor pe care PDL trebuie să o respecte, mai ales în acest moment crucial pentru soarta noastră, a tuturor, indiferent de părerile personale ale domnilor Băsescu și Boc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.