Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 octombrie 2010
procedural · retras
Tánczos Barna
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Tot în perioada iunie–iulie, Guvernul a aprobat o nouă schemă de ajutor de stat pentru susținerea primei care se plătește pentru asigurarea culturilor în agricultură. Este o
schemă de ajutor de stat care a fost și ea notificată. Pe de altă parte, în ceea ce privește daunele provocate și evidența contabilă, lucrurile sunt relativ simple din punct de vedere al regulamentului. Într-adevăr, trebuie demonstrat cu bilanțul ultimilor trei ani că acel agricultor, acea fermă a înregistrat anumite venituri față de care, în anul în curs, în anul în care a avut loc calamitatea, a avut niște pierderi. Lucrul este simplu din punct de vedere al regulamentului, este extrem de complicat însă din punctul de vedere al agricultorilor din România, având în vedere că majoritatea lor sunt persoane fizice care nu țin contabilitate. Drept urmare, conform regulamentului, acele persoane care nu pot demonstra retroactiv, pe trei ani, că au înregistrat anumite venituri în acea fermă nu pot beneficia de sprijin de acest fel.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.