Luminița Iordache

Tot respectul pentru colegii mei de la Iași. Dincolo de culoarea politică a fiecăruia, suntem ieșeni și colegi în Parlament.

Declarație politică, luni, 12 septembrie 2011.

O minunată zi de vară. Cald, chiar foarte cald, soarele puternic, dar prietenos. În atmosferă se simte un aer de bucurie, de voioșie, de sărbătoare. Totul în jur e minunat. Începe școala!

Îmi aduc aminte cu emoție de prima mea zi de școală, când o fetiță mică, blondă, cu codițe, care nu ajungea nici măcar la nivelul catedrei, a făcut cunoștință cu doamna învățătoare, pe atunci tovarășa învățătoare. O femeie frumoasă, cu vocea blândă, cu ochii mari și curați. O femeie ale cărei voce și chip nu le-am uitat niciodată. Ani la rând am vizitat-o și mi-a făcut plăcere să o revăd, și totdeauna era parcă tot mai tânără și mai frumoasă. Era tot ea, iubita mea învățătoare. Și așa a rămas în mintea și în sufletul meu. Anii au trecut și ne-au despărțit vremurile, când mai aspre, când mai dure, când mai aglomerate pentru amândouă și nu ne-am mai întâlnit o bună bucată de timp.

Doar că destul de des apărea în visele mele cuprinse de nostalgia copilăriei.

De fapt noi, oamenii, rămânem toată viața în interiorul nostru un copil sau poate mulți dintre noi încă mai au un suflet de copil.

Am revăzut-o acum vreo doi ani, cântând într-un cor de pensionari. Am crezut că s-a întâmplat o minune. Aceeași femeie cu chipul blând, frumoasă, elegantă, cu glasul cald, dar cu părul alb și parcă mai slabă și mai firavă, care m-a recunoscut din prima clipă. În prezența a sute de oameni i-am sărutat mâna și i-am mulțumit. Fără ea nu aș fi avut copilărie.

Minodora Creangă e numele ei. Și numele ei spune multe.

Deci anii au trecut. Am devenit soție, mamă, și iată că au venit timpurile când am retrăit din nou, de multe ori, primele zile de școală, dar acum, alături de fetele mele, care au avut și ele noroc de o mare doamnă a învățământului ieșean – doamna învățătoare Mariana Pârâu. Au ieșit amândouă din mâna ei niște eleve extraordinare, eleve care i-au făcut cinste când s-au prezentat în fața profesorilor eminenți de la Colegiul „Costache Negruzzi”. De la doamna învățătoare au învățat să fie silitoare, ordonate, să nu meargă niciodată cu lecțiile neînvățate la școală. De la ea au învățat perseverența, ambiția, disciplina, ordinea și, nu în ultimul rând, seriozitatea și respectul pentru școală și profesori. Nu au uitat niciodată că a învăța înseamnă cu adevărat a-ți croi un drum în viață și că dacă ai carte, ai parte.

Astăzi, când ne uităm în urmă, nici nu știm cum să-i mulțumim, doar să-i sărutăm și ei mâna, și eu, și fetele mele, și să-i ducem, măcar câte o dată pe an, un buchet de flori. Și merită cu prisosință toate florile din lume!

Dar amintirile despre școală nu se opresc aici și mă gândesc cu drag la doamna profesor Camelia Gavrilă, care a devenit pentru fiica mea cea mică diriga ei iubită și totdeauna pentru ea era literă de lege: dacă a zis diriga ceva, acel ceva era sfânt. Profesorii din viața copiilor au loc aparte în sufletul lor, dar și în sufletul nostru, al părinților. Respectăm profesorii dragi nouă: domnul Zanoschi Adrian, doamna Smaranda Miron, Lucia Miron, Doboș Mihaela, Iancu Simona, Iancu Florin, Pal Rodica, Ilie Gheorghe, Perjoiu Rodica și mulți alții.