Vasile Popeangă

„Totuși, de ce trebuie modificată Constituția?”

Multe dintre cercetările sociologice care au încercat să determine cât de cunoscută este în popor modificarea Constituției au reliefat faptul că un procent însemnat din cetățenii țării nu știu că acest lucru se va petrece, iar cei care, totuși, au cunoștință nu posedă informații de calitate despre ce actualizări va cunoaște Legea fundamentală.

Se observă însă din dezbaterile care au loc în cadrul forumului constituțional – fie că este vorba de deplasările în teritoriu ale comisiei coordonate de Cristian Pârvulescu, fie

că analizăm discuțiile care au loc pe site-ul dedicat acestui scop – și existența unui număr semnificativ de români ce sunt preocupați de modul în care va arăta viitoarea Constituție. Dar cel mai important este faptul că oamenii încep să învețe din greșelile trecutului.

Astfel, cam toate problemele importante de care s-a izbit țara sub guvernările lui Băsescu sunt tratate într-un mod foarte atent și insistent. Se dorește să existe o separație clară între puterile statului și o posibilitate de control democratic reciproc între acestea, întrucât s-a observat că menținerea unei puteri prea mari într-o singură mână duce inevitabil la abuzuri. Cu tot obișnuitul bruiaj al susținătorilor portocalii, se poate desprinde însă clar ideea că oamenii își doresc nu doar o democratizare autentică a organelor și organismelor statului, dar și instaurarea unui climat de liniște, seriozitate, responsabilitate și competență în administrația publică și justiție.

Iar justiția reprezintă un capitol important al nemulțumirilor cetățenilor, lucru ce poate fi observat și din scăderea continuă și accentuată în sondajele de opinie, justiția ajungând să ocupe niște locuri care încep să devină jenante într-un stat de drept. Pentru îndreptarea lucrurilor, s-a mers în opinia publică inclusiv la idei cum ar fi cea a reintroducerii instituției curții cu juri, ca la americani, francezi sau chiar ca în România interbelică. Pe undeva, este logic: când zi de zi dai ca exemplu cum este la alții, cât de bine le merge altora, românul începe să găsească și el soluții eficiente la alții și pe care chiar le dorește și la el în țară...

Tot din dezbateri se vede că există și un interes major pentru regionalizare. Oamenii își dau seama că poate fi un lucru bun, dar și cu două tăișuri: dacă nu iese bine, e periculoasă, mai ales că regionalizarea se va face mai mult bazându-ne pe promisiunile de viitor ale Europei. Există nemulțumiri că informațiile despre regionalizare nu doar că întârzie, dar sunt și contradictorii, circulând până și mai multe hărți ale împărțirii teritoriului pe regiuni (multe dintre ele mixte, fără legătură cu regiunile istorice – de exemplu, Dobrogea dispare; nu există în istorie un Banat de Est ori o Muntenie de Sud etc.), ca să nu mai vorbim despre orgoliile locale, fiecare județ aspirând, mai vocal sau mai în forul interior, să devină capitală de regiune. După cum această regionalizare este văzută și ca o sursă de creare a unor superbaroni zonali, deasupra baronilor locali, temerile oamenilor bazându-se pe triste și vechi experiențe.