Gigel Sorinel Știrbu

„Traian Băsescu a recunoscut: s-a implicat direct în problemele justiției”

Cred că nimeni nu a uitat ce strigau Traian Băsescu și propaganda portocalie în campania pentru referendumul din iulie 2012: „USL vrea să-l demită pe președinte pentru a pune mâna pe justiție”; „USL atentează la independența justiției”, „USL vrea să-și subordoneze justiția” și așa mai departe. Aceste informații au fost subtil inoculate și oficialilor europeni, care au început să acuze USL de intenții malversive vizavi de justiție. Că lucrurile nu au stat așa se știe, iar în perioada interimatului la Palatul Cotroceni, Crin Antonescu nu a schițat nici cel mai mic gest privind înlocuirea unor procurori al căror mandat expira.

Dar iată că lucruri cunoscute de către noi, dar negate vehement, și anume că Traian Băsescu este cel care de fapt are justiția în mână, că se amestecă în actul de justiție, au ieșit zilele trecute la lumină. Și nu prin acuzații venite din zona PNL sau USL, ci chiar de la sursă.

În cadrul unui interviu dat la sfârșitul săptămânii trecute, Traian Băsescu a recunoscut că a condiționat numirea în Guvernul Boc a ministrului justiției Cătălin Predoiu (cel care deținuse portofoliul în Cabinetul anterior, condus de Călin Popescu-Tăriceanu) doar în situația în care acesta urma să-l propună pe Daniel Morar pentru funcția de procuror-șef la DNA. „M-a deranjat tipul acesta de om (Predoiu – n.a.) când l-am chemat să-l întreb dacă vrea să rămână în Guvern. Am avut o singură condiție, să-l propună pe Morar pentru al doilea mandat.”

Este adevărat, această recunoaștere a avut loc pe fondul unui atac la adresa fostului ministru. Ce avem aici? În primul rând, o implicare a președintelui în probleme ce țin strict de premierul desemnat, și anume impunerea unui om în guvern. În al doilea rând, o imixtiune grosolană a președintelui în problemele justiției, adică solicitarea directă pentru desemnarea unei persoane agreate de el.

Iar în urmă cu două săptămâni, când a izbucnit scandalul Papici, tot în cadrul unui interviu, Traian Băsescu a recunoscut că l-a sunat pe procurorul general pentru a-l certa în urma deciziei de revocare a șefului secției 1 din DNA. _„_ Eu l-am sunat să-i spun că «Nu e bine, domnul procuror general!»”

Oare acest telefon nu reprezintă tot o imixtiune directă în problemele ce țin de justiție? Cu siguranță că da. Dar, de această dată, cu excepția a trei, maxim patru sau cinci publicații, a unui post de televiziune, nimeni nu a mai luat atitudine față de aceste ingerințe în problemele justiției. Nici vajnica apărătoare a independenței justiției Monica Macovei nu a mai mers cu pâra la oficialii Uniunii Europene să arate ce a făcut Traian Băsescu, nici ONG-urile care făceau zid în 2012 în fața justiției nu au mai dat vreun comunicat, iar propaganda portocalie care înfiera cu mânie proletară agresiunile (inexistente) USL asupra justiției a tăcut mâlc.

Dar nu trebuie să ne mirăm. În România are câștig de cauză cel care țipă mai tare, cel care denigrează și calomniază, adică instrumentele utilizate de Traian Băsescu.