Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 noiembrie 2007
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Florin Iordache
Discurs
„Traian Băsescu manipulează electoratul cu votul uninominal!”
Apropierea alegerilor pentru Parlamentul European constituie prilejul unor dezbateri extrem de serioase despre viitorul nostru european, care să prezinte cetățenilor strategiile proprii fiecărui partid în ceea ce privește integrarea europeană. Predomină, din păcate, o abordare simplistă, demagogică, marcată de promisiuni populiste, din partea Președintelui României, care dă dovadă de o mare demagogie politică, practicată tot mai des în viața noastră publică. Pe acest fond de slăbiciune organizatorică și de slăbire a atașamentului cetățenilor față de formațiunile politice, partidele nu vor putea gestiona eficient două campanii electorale total diferite ca tematică, miză și mesaje, atâta timp cât Traian Băsescu stă cu pistolul la tâmpla lor.
Președintele României ne-a adus în situația similară celei în care se cuplau alegerile parlamentare cu acelea prezidențiale. Practic, cele două campanii electorale nu făceau altceva decât să se confunde. Oricum, populația
României are concepții diferite față de referendumul convocat de șeful statului și față de utilitatea și necesitatea introducerii votului uninominal.
Deși Partidul Social Democrat își revendică paternitatea votului uninominal, Traian Băsescu dorește să și-o asume cu orice scop. De ce nu dă dovadă de fair-play și recunoaște în fața electoratului că el susține, de fapt, varianta de vot uninominal propusă de P.S.D.? Mi se pare o abordare cu totul superficială. Se supralicitează, în mod demagogic, o formulă simplistă: votul uninominal „va reforma” clasa politică! Clasa politică evoluează odată cu societatea și reflectă atât procesele pozitive, cât și cele negative din societate. Transformarea clasei politice, ca și aceea a societății, este rezultatul unei multitudini de factori care acționează în viața publică, economică, socială, în climatul general din țară.
Toată lumea vorbește despre „reforma” clasei politice, fără a defini clar și fără ambiguități ce înseamnă aceasta. Mulți o văd doar ca pe o schimbare de generații, ceea ce oricum se produce în mod inevitabil, dar cum se reflectă schimbările cerute de „reformă” în mentalități, în comportamente, în spirit civic, spirit responsabil și în competențe, în concretizarea unor noi proiecte politice care să răspundă schimbărilor din societate și noului statut internațional al țării, ei bine, sunt aspecte esențiale care rămân în afara discuțiilor. Or, tocmai acestea sunt problemele de fond care nu se rezolvă doar prin modificarea sistemului electoral.
Păcat că un astfel de președinte nu reușește să reprezinte interesele românilor nici în țară, dar nici în străinătate, și totuși inspiră încredere românilor... Păcat, foarte mare păcat!
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .