Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 februarie 2013
Declarații politice · respins
Corneliu Mugurel Cozmanciuc
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
„Traian Băsescu solicită politicului să se amestece în actul de justiție”
Președintele României, Traian Băsescu, a remis pe 23 februarie anul curent o scrisoare deschisă – dar pe un ton imperativ (care se vrea un „apel energic”) – prim-ministrului și președinților celor două Camere ale Parlamentului prin care solicită, printre altele, „Desemnarea candidaților pentru ocuparea pozițiilor de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție”.
Prin această solicitare, Traian Băsescu încalcă principiul constituțional al separării puterilor în stat. Mai mult, nici prim-ministrul și nici președinții celor două Camere nu au vreo atribuție în desemnarea respectivilor candidați. Nu se poate face nici măcar o legătură forțată între calitatea președintelui Senatului, Crin Antonescu, și cea de președinte al partidului care a propus premierului ministrul justiției, pentru simplul motiv că PNL a propus o persoană independentă în funcția de ministru al justiției.
Ține doar de apanajul ministrului justiției desemnarea candidaților pentru funcțiile de conducere ale celor două instituții.
Ținând cont de aceste considerente, solicitarea lui Traian Băsescu reprezintă, cu subiect și predicat, un îndemn la ingerința politicului în actul de justiție, pentru că face apel la trei oameni politici să intervină pe lângă ministrul justiției. Or, așa ceva este de neacceptat.
Mai mult, în scrisoare, Traian Băsescu leagă solicitarea sa alături de alte trei solicitări pe care, de asemenea, nu avea niciun drept să le facă, de „aderarea României la Spațiul Schengen”, deși oficialii CE au declarat clar că nu există vreo legătură între raportul MCV și aderare.
În scrisoarea remisă premierului și președinților celor două Camere ale Parlamentului există o formulare total inacceptabilă: „Vă adresez un apel energic de a mobiliza Guvernul pentru obținerea unor rezultate concrete în ceea ce privește restabilirea respectului față de statul de drept și independența sistemului judiciar”. Ce se poate înțelege din această formulare? Nimic altceva decât reluarea acuzațiilor aberante din campania pentru referendumul din 29 iulie 2012.
Când, cum și cine nu a respectat statul de drept? Când, cum și cine nu a respectat independența sistemului judiciar? La aceste întrebări trebuie să răspundă concret Traian Băsescu. Din punctul meu de vedere, dar nu numai al meu, dacă a fost cineva care nu a respectat instituții ale statului de drept, acesta a fost chiar Traian Băsescu și cei care l-au susținut. Anul trecut, Parlamentul a fost pur și simplu bombardat cu acuzații mincinoase, inclusiv cu aberanta teză a loviturii de stat. Anul trecut, Parlamentul României a fost discreditat în fața organismelor europene de Traian Băsescu și de susținătorii săi. Din câte știu, Parlamentul reprezintă o instituție a statului de drept. Dar Traian Băsescu încă se consideră în campanie electorală. Ceea ce nu este deloc exclus.