Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 decembrie 2011
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Florin Iordache
Discurs
## „Traian Igaș – agent electoral”
Între două valuri de restructurări în Ministerul Administrației și Internelor, Traian Igaș s-a apucat de prognoze electorale. Domnia Sa se vrea specialist în sondarea opiniei publice și mai ales în scorurile anului electoral 2012. Nu aș avea nimic împotrivă dacă prezicerile sale ar fi rezultatul unei analize profesioniste, și nu produse ale imaginației unei persoane care își ia dorințele drept realitate. Mai pe românește spus, care se îmbată cu apă rece!
Astfel, Traian Igaș lansează câteva informații-șoc: „Scorul PDL este mult mai bun decât îl prezintă unele televiziuni de casă și pot să vă spun sigur că USL a coborât sub 45 la sută”; „Noi apreciem că anul viitor, la data alegerilor, USL va fi sub 40 la sută”; „Din punct de vedere al sondajelor de opinie, PDL este în creștere”.
Am câteva întrebări: Care sunt sondajele de opinie pe care își bazează spusele Traian Igaș și cine le-a realizat? Cine este entitatea pe care o numește „noi” și căreia îi atribuie prognoza despre scorul electoral al USL în anul 2012? Este vorba despre ideologii și strategii PDL, în rândul cărora s-a autoinvitat sau despre un institut de sondare a opiniei publice, caz în care autoincluderea lui Traian Igaș („noi apreciem”) este un abuz? Cât privește afirmația: „din punct de vedere al sondajelor de opinie”, aici, Igaș se află într-o gravă eroare. Institutele de investigare a opiniei publice nu elaborează „puncte de vedere”, ci studii asupra orientării
activității partidelor politice în raport cu aspirațiile și cerințele grupurilor de populație, pentru a cunoaște distribuirea opțiunilor electoratului.
Îi recomand lui Traian Igaș ca, înainte de a se lansa în asemenea profeții aiuritoare, să se informeze asupra disciplinei numite „sociologie electorală”, pe care Raymond Aron – autor cu o mai mare notorietate decât cea a Domniei Sale! – o numea „primul capitol al sociologiei politice care are ca obiect alegătorul”. Până atunci, nu i-ar strica să mediteze la zicala: „Dacă tăceai, filozof rămâneai...”
*
„O mare victorie a justiției asupra DNA – inchiziția portocalie a regimului Băsescu”
Așa aș numi verdictul dat în 15 decembrie de către magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție în așa-zisul dosar „mătușa Tamara”, verdict prin care Adrian Năstase a fost achitat pentru că faptei îi lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii. Cu alte cuvinte, nu există probe care să ateste că a existat fapta de dare de mită de care Adrian Năstase a fost acuzat și a fost hărțuit, cu îndârjire și cu rea-credință, peste 1.650 de zile de către procurorii DNA. „Procurori” este impropriu spus. Mai degrabă instrumente obediente ale inchiziției portocalii, brațul înarmat al regimului Băsescu-Boc-Udrea, care acționează la comandă politică, în conformitate cu dictonul totalitarismului „cine nu e cu noi, e împotriva noastră!”