Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 octombrie 2016
Declarații politice · respins
Valentin Gabriel Boboc
Discurs
Trăim de aproape un an de zile cel mai negru vis, al guvernării unei țări de către neștiutori.
„Guvernul meu” ori nu vrea, ori nu poate să gestioneze problemele cunoscute de ani de zile, probleme cu istoric, ce prin acțiuni simple ar rezolva suferința unor oameni năpăstuiți.
Problema „Guvernului meu” e că nu vrea să informeze, ori să nu deranjeze, ori pentru că nu știu ce trebuie să facă, cu toate că președintele le-a transmis „să facă ce trebuie făcut”, lămurindu-i buștean.
„Informațiile despre ce se întâmplă în țară sunt așezate pe o masă”, spunea fostul președinte Băsescu, masă care, de această dată, ori a fost încurcată, ori a fost uitată. Dar noroc cu televizorul!
„Guvernul meu” urmărește cumva denigrarea președintelui?! Vor să-l pună în situații penibile?!
Uneori doar prezența în mijlocul oamenilor este suficientă pentru a-i încuraja să o ia de la capăt, să vadă că nu sunt singuri în lupta cu natura sau cu nepăsarea autorităților.
De această dată, deplasarea în zonele afectate a fost considerată un gest prea mare și un efort ce nu merita făcut.
Dezinteresul față de populație a fost arătat pentru a nu știu câta oară de marele „Guvern al meu”, incompetent ca și cel care l-a impus, de altfel. Malpraxisul guvernamental trebuie taxat și niciodată un asemenea Guvern de incompetenți să nu mai ajungă să gestioneze probleme cu care nu s-au mai întâlnit niciodată, ele în fapt fiind atât de banale.
Dacă s-ar fi continuat măcar măsurile întreprinse de Guvernul Ponta pentru prevenirea inundațiilor, ar fi învățat ceva, ar fi înțeles că apa nu poate fi oprită prin vorbe goale sau gloanțe, ci doar de diguri.
Competența și priceperea guvernanților s-au văzut atunci când nici măcar un ursuleț nu a putut fi oprit decât prin lichidarea sa, ce să mai spunem de un puhoi de apă?! Aici, glonțul nu face față...
Domnilor, ușa Guvernului e deschisă, iar a Parlamentului închisă pentru specialiștii de la Bruxelles!
Boboc Valentin, deputat de Teleorman.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.