Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 noiembrie 2017
Declarații politice · respins
Ioan Balan
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
„Traiul pe datorie și banii azvârliți pe dobânzi!”
Nu știu ce oare s-a schimbat în societatea românească, însă, pe vremuri, cel care se împrumuta doar ca să trăiască de pe o zi pe alta nu era văzut cu ochi buni de vecinii și apropiații lui. La fel se întâmpla, cu ani în urmă, și cu administrațiile publice sau cu guvernele care nu erau capabile să asigure din resursele financiare anuale finanțarea cheltuielilor curente ale societății și nici cheltuielile pentru dezvoltare. Astăzi se pare că am ajuns în situația, exact pe dos, în care guvernele fac un titlu de glorie din faptul că împrumută cetățenii cu miliarde de euro lunar, doar pentru că nu au capacitatea de a administra eficient și eficace resursele financiare colectate din societate.
România, din păcate, nu face excepție de la această tendință de iresponsabilitate totală față de viitorul cetățenilor săi. Mai avem puțin și încheiem anul 2017 și, fără nicio îndoială, nu avem niciun motiv de satisfacție pentru lucrurile realizate în acest an! Standardul de viață al populației nu a crescut, ci, dimpotrivă, a scăzut, ca urmare a creșterii accelerate a prețurilor. De construit, în România nu s-a construit nimic. Nici măcar obiectivele de investiții demarate în urmă cu 5-6 ani nu au fost finalizate. Așadar, când orice român va face bilanțul acestui an, chiar nu are ce să pună în dreptul realizărilor personale și nici al celor locale sau naționale.
Cu toate acestea, un lucru chiar s-a întâmplat în România. Mai precis, Guvernul României, condus vremelnic de o alianță de nepricepuți, a împrumutat țara cu încă 25 de miliarde de lei, în numai 10 luni. Orice cetățean și-ar pune imediat întrebarea: pe ce s-au cheltuit acești bani? În buzunarele cetățenilor cu siguranță acești bani nu au ajuns. În școli și spitale nu a ajuns nici măcar un leu. Manuale pentru școlari nu avem, medicamente nu se găsesc. Lucrările de infrastructură bat pasul pe loc, tot din cauza lipsei de finanțare. Primăriile sunt în agonie, tot din cauza lipsei de bani. Unde sunt banii? De dispărut sigur nu au dispărut ori, dacă au dispărut, prin ce minune au dispărut?
Numai în anul 2017 fiecare român a fost îndatorat suplimentar cu peste 1.250 de lei, fără ca aceste datorii să se regăsească în ceva concret. Mai grav este faptul că, de când am ieșit din criza economică, românii și România sunt mai datori cu peste 100 de miliarde de lei, fără ca acești bani să se regăsească în societatea românească, în dezvoltarea ei! Dacă ar fi să judecăm după costul mediu al unui kilometru de autostradă, care n-ar trebui să depășească 20 de milioane de lei, atunci, din acești bani, s-ar fi putut finanța construirea a 5.000 de kilometri de autostradă. S-ar fi putut construi peste 200 de spitale mari, regionale, sau s-ar fi putut construi sau reabilita 10.000 de școli. Vi se pare că s-a realizat măcar 1% din ceea ce s-ar fi putut face cu acești bani? Nicidecum! În ultimii cinci ani nu s-a construit niciun spital mare, s-au reabilitat doar sporadic unele școli, ce-i drept pe banii administrațiilor locale, iar în ultimii patru ani s-au dat în circulație doar 125 de kilometri de autostradă, și aceia începuți prin anii 2009–2010 și finanțați din fonduri europene!