Zanfir Iorguș

„Tratatul de la Lisabona – calea către o Europă modernă”

Pe data de 25 februarie 2010, s-a desfășurat la Parlamentul European dezbaterea „Aplicarea Tratatului de la Lisabona, o viziune românească”, ce a avut drept obiect principal de discuție impactul Tratatului de la Lisabona asupra procesului decizional din România, precum și asupra instituțiilor implicate direct în acest proces.

Așa după cum bine știm, după ani de zile de reforme și negocieri mai mult sau mai puțin reușite, Uniunea Europeană a intrat în 2010 cu haina nouă a Tratatului de la Lisabona și cu speranța că Bruxelles-ul, pentru prima oară, va avea puterea și capacitatea de a juca un rol esențial pe scena globală.

Dincolo de istoricul complicat al procesului de reformă început în 2001, de trecerea de la proiectul de constituție europeană la modificarea tratatelor în vigoare, ceea ce trebuie reținut este câștigul obținut de Europa și cetățenii săi odată cu Tratatul de reformă. Sintetizând eforturile politice, diplomatice și juridice, anii de reflecție, conferințele interguvernamentale și miile de pagini de tratate, declarații și protocoale, se poate spune că Uniunea Europeană s-a pregătit să devină mai eficientă, raportat la provocările mondializării, și mai democratică în raport cu reprezentarea intereselor cetățenilor săi.

În ianuarie 2009, atunci când, în urma unor neînțelegeri cu Ucraina, Moscova a hotărât să oprească furnizarea de gaze naturale, lăsând să tremure, la propriu, o întreagă Europă, semnalul a fost cât se poate de sonor: Uniunea Europeană avea nevoie de o voce cât mai puternică pe plan extern, care să poată să negocieze și să gestioneze situațiile dificile, în interesul tuturor statelor membre. Era nevoie de ceva mai mult pentru ca Europa în sine să fie o prezență juridică vizibilă pe scena internațională. Însă, acel ceva exista deja, Tratatul de la Lisabona putând oferi câteva garanții necesității europene de a fi mai mult decât o aglomerare birocratică de interese economice.

Prin prevederile Tratatului de la Lisabona s-a conturat o nouă arhitectură instituțională. Tratatul nu înlocuiește însă voința politică a liderilor europeni, necesară pentru ca prevederile textului să fie transpuse în practică. Europa va avea doar pârghiile pentru a fi mai puternică, pentru a fi modernă, eficientă și democratică, iar acestea trebuie doar folosite, și nu impuse.

Pentru a menține libertatea, securitatea și prosperitatea pe tot continentul, Uniunea Europeană trebuie să joace un rol cât mai activ pe scena mondială. Din perspectiva globalizării, statele membre nu pot face față singure unor provocări precum asigurarea rezervelor de energie, schimbările climatice, dezvoltarea durabilă, competitivitatea economică și terorismul. Uniunea Europeană, văzută ca un întreg, este singura care poate oferi soluții la aceste probleme. În acest context, pentru ca România să își consolideze poziția în cadrul Uniunii Europene, este nevoie ca instituțiile statului să se adapteze noilor modificări aduse de acest Tratat, iar o reformare a Parlamentului este absolut necesară. Potențialul încă nevalorificat al țării noastre poate contribui la construcția viitorului Europei unite și al nostru, iar viziunea românească privind locul și interesele noastre în cadrul Uniunii nu trebuie să rămână numai la stadiul de provocare, și aceasta cu atât mai mult cu cât, în acest moment, ne aflăm în fața unei șanse istorice de a influența procesul decizional în Uniune.