Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 iunie 2008
Informare · informare
Petru Călian
Discurs
„Tratatul de la Lisabona – un nou impas pentru UE”
Uniunea Europeană se confruntă cu o criză provocată de semnarea Tratatului de reformă de la Lisabona. Singura țară care a apelat la vocea poporului a fost Irlanda, iar prin referendumul organizat 53,4% din electoratul irlandez a respins tratatul UE. Acest vot a aruncat Uniunea într-un impas asemănător celui din 2005, când Franța și Olanda s-au opus Constituției europene.
România, ca și majoritatea statelor, a ratificat acest tratat.
Ca membru al Uniunii, îmi arăt îngrijorarea față de consolidarea dezvoltării europene. După ani de negocieri, acest document nu a reușit să unească marea familie, ci să o dezbine și să izoleze un membru, care acum are nevoie de sprijin din partea noastră. La o confruntare cu poporul, s-a evidențiat neîncrederea și reticența față de UE ca instituție și ca laborator de soluții pentru problemele cetățenilor. Nesemnarea tratatului de către toți membrii face mai dificilă activitatea și demersurile blocului comunitar în calea sa spre expansiune.
Ca reprezentant al poporului, militez pentru o informare cât mai corectă a cetățenilor cu privire la deciziile luate în cadrul UE și la o mai bună transparență în ceea ce privește relațiile stat – UE. Tratatul a speriat irlandezii, deoarece aceștia nu au cunoscut întocmai conținutul și beneficiile aduse de noul proiect, care nu atacă sub nicio formă suveranitatea vreunui stat. O politică externă îmbunătățită, o putere întărită a parlamentelor naționale și un președinte stabil sunt punctele de plecare ale actului de reformă pentru o bună funcționare a construcției europene. Tratatul urmărește democratizarea activității Uniunii și nu aduce prejudicii drepturilor cetățenilor.
Rezultatele referendumurilor organizate, cele din 2005 și cel de săptămâna trecută, reprezintă un semnal de alarmă la adresa credibilității UE, act care poate produce un efect în lanț. Ce rezultate s-ar obține dacă mâine s-ar organiza referendumuri în toate statele membre? E o întrebare retorică la care trebuie să medităm.
Istoria îl face pe cetățeanul european să aibă în sânge frica strămoșilor, care îl duce la cumpătare, reținere și neîncredere în principiile democratice ale unei alianțe contemporane, care acum are nevoie de soluții rapide pentru redresarea imaginii pe care cu greu a reușit să o construiască.
## „O lecție de democrație”
În urmă cu 18 ani, mii de tineri și-au pierdut viața pentru ca în prezent România să fie o țară membră NATO cu drepturi depline, pentru ca noi, românii, să avem reprezentanți aleși în Parlamentul european și să ne bucurăm de statutul privilegiat pe care îl are fiecare țară ce face parte din marea familie europeană.
Dar, înainte de toate, acești tineri au plătit cu prețul vieții dreptul ca astăzi să trăim în democrație și să putem alege în mod deliberat pe cei care ne vor conduce destinele în anii ce vor urma.