Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 septembrie 2018
other · adoptat tacit
Neculai Iftimie
Discurs
„Trebuie îndepărtată perspectiva sumbră a personalului din cercetare!”
Începând din 2010, rețeaua de cercetare-dezvoltareinovare a pierdut personal valoros, fie prin pensionare, fie prin plecarea de personal calificat în mediul privat, cu precădere, aceasta neavând posibilități legale de a negocia un nivel salarial superior sau de a stimula personalul propriu, în sensul de a crea oportunități pentru dezvoltarea profesională și stabilitate financiară.
Mai mult, pe lângă pierderea personalului, conducerile unităților de cercetare-dezvoltare-inovare, în perioada 2010–2014 și, ulterior, 2017 și până în prezent, din cauza blocării angajării de personal, sunt obligate să încarce cu sarcini suplimentare personalul rămas, pentru a face față cerințelor impuse prin legislația în vigoare, respectiv urmărirea obiectului de activitate.
Menționez faptul că, în perioadele în care legislația a permis, conducerea unităților de cercetare-dezvoltareinovare a organizat concursuri în vederea ocupării posturilor vacante, posturi care fie nu s-au ocupat, ca urmare a neprezentării candidaților, fie au fost ocupate cu norme parțiale de personal care venea prin cumul din rețeaua privată, în vederea completării unor venituri obținute ca urmare a unor norme întregi deținute la alte instituții, fie au fost angajate persoane care au dobândit experiență/calificare și ulterior, ca urmare a salariilor mici, au ales să se reorienteze către alte unități ce au avut posibilitatea și capacitatea financiară de a le oferi un salariu mai atractiv și sisteme de bonusare.
Mai mult decât atât, nivelul de retribuire a zilierului, astfel cum a fost reglementat prin Legea nr. 52/2011, modificată și completată, a depășit nivelul de salarizare a inspectorului de specialitate cu studii superioare la nivelul rețelei de cercetare-dezvoltare-inovare.
Mai mult, salariul unui cercetător gradul I se situează sub nivelul unui funcționar public dintr-un minister, în condițiile în care, pentru a ajunge la gradul acesta, este obligatorie o vechime de minimum opt ani, obținerea titlului de doctor, publicarea de lucrări științifice și elaborarea de proiecte de cercetare naționale și internaționale.
În cercetare-dezvoltare-inovare, resursa umană constituie elementul creator, activ și coordonator al activității, aceasta influențând decisiv eficacitatea utilizării resurselor materiale, informaționale și financiare. Față de aceste aspecte, consider că este imperios necesară modificarea legislației specifice, prin crearea de temei legal pentru o salarizare decentă, competitivă, în vederea stimulării personalului valoros existent și a atragerii de personal nou-calificat, care să facă
față cerințelor de excelență impuse de legislația națională pentru instituțiile publice din domeniu.
Investiția în oameni s-a dovedit calea cea mai sigură de a garanta supraviețuirea unei organizații sau de a asigura competitivitatea și viitorul acesteia.