Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 martie 2013
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Sorin Teju
Discurs
„Trebuie să privim indexarea pensiilor ca pe o reușită a actualului Guvern și să sperăm la o viitoare îmbunătățire a situației”
În anul 2012, în România, se înregistrau aproximativ 5,5 milioane de pensionari. Acesta este numărul de cetățeni nedreptățiți de către Guvernul trecut și privați de dreptul de a avea veniturile indexate pentru 2 ani consecutivi.
Legea nr. 263/2010 le garanta pensionarilor o indexare anuală a pensiilor egală cu 100% din rata medie anuală a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut. Cu toate acestea, indexarea pensiilor a fost înghețată în anul 2011 și reluată abia acum, în 2013, de către actuala putere, prin Ordonanța de urgență nr. 1/2013. Așadar, mă declar mulțumit de hotărârea luată și mă simt mândru că fac parte dintr-un grup de oameni politici corecți și responsabili. Apreciez și susțin eforturile neîncetate ale actualei puteri de a remedia nedreptățile din trecut și consider că acest prim pas făcut prin majorarea pensiilor cu 4% este doar începutul unor serii de măsuri ce vor aduce nivelul de trai din România cât mai aproape de cel din Uniunea Europeană.
Mai mult decât atât, sunt încrezător în politicile pe care Guvernul le va adopta pe viitor, referitoare la situația pensionarilor români. Având în vedere faptul că un număr considerabil de cetățeni pensionați nu-și pot asigura un trai decent, sunt convins că actuala putere va lua măsuri progresive de ameliorare a situației. Una dintre ideile cu care aș fi de acord să votez ar fi indexarea regresivă a pensiilor. Acest lucru s-ar fructifica prin stabilirea de eșantioane în funcție de venituri și indexarea lor corespunzătoare.
De exemplu, primul eșantion reprezentat de pensiile cele mai mici va fi indexat cu un procent mai mare decât următorul eșantion. În acest fel, puterea de cumpărare a celor mai dezavantajate clase ale societății va crește, contribuind la dezvoltarea capitalismului românesc.
În consecință, eforturile actualei puteri de a găsi soluții echitabile pentru pensionarii români trebuie apreciate și încurajate. Prioritizarea aplicării Legii nr. 263/2010 denotă interesul real pe care Guvernul îl are în remedierea celor mai grave probleme ale societății. De aceea, consider că indexarea regresivă a pensiilor poate reprezenta un pas următor important în dezvoltarea unei societăți bazate pe corectitudine, egalitate de șanse și transparență.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.