Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 octombrie 2009
other · respins
Teodor Viorel Meleșcanu
Discurs
Trecem la punctul 3 din ordinea de zi.
În conformitate cu prevederile art. 36 lit. e) din Regulamentul Senatului, cu avizul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări și ca urmare a hotărârii plenului Senatului, se transmit Camerei Deputaților pentru a dezbate și adopta, ca primă Cameră sesizată, următoarele inițiative legislative:
– Propunerea legislativă pentru completarea și modificarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate;
– Propunerea legislativă pentru completarea și modificarea Legii nr. 94/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi.
Transmiterea acestor inițiative legislative urmează a fi aprobate prin votul dumneavoastră.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.