Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 octombrie 2009
other · respins
Teodor Viorel Meleșcanu
Discurs
Trecem la punctul 4 din ordinea de zi, aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative.
Am onoarea să supun aprobării plenului Senatului, conform prevederilor art. 107 din Regulamentului Senatului, dezbaterea și adoptarea cu procedură de urgență, conform aprobării Biroului permanent din 6 octombrie 2009, a următoarelor inițiative legislative:
– Proiectul de lege pentru ratificarea Protocolului, semnat la București la 6 aprilie 2009, de amendare a Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Regatului Hașemit al Iordaniei privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor, semnat la București la 2 iulie 1992 – adoptat de Camera Deputaților;
– Proiectul de lege privind unele măsuri pentru organizarea și funcționarea aparatului de lucru al Guvernului, precum și a altor autorități ale administrației publice centrale – adoptat de Camera Deputaților;
– Proiectul de lege pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administrația publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul alesului local – adoptat de Camera Deputaților.
Înainte de a supune la vot această procedură, dorește cineva să ia cuvântul?
Pentru primul proiect dorește cineva să intervină? Nu.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.