Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 septembrie 2008
Declarații politice · Trimis la votul final
Horea Dorin Uioreanu
Discurs
„Trei motive pentru care Stolojan nu va fi premier”
Am aflat și eu, la fel ca și dumneavoastră, anunțul făcut pe malul piscinei unui hotel de pe litoral, conform căruia Theodor Stolojan se vrea prim-ministru. Am știut, ca toată lumea, că celebrul anunț făcut în slip se va finaliza cu nominalizarea, într-o mare de aplaudaci portocalii, a fostului președinte liberal pentru o iluzorie funcție de prim-ministru.
Neîncercând să mă erijez în postura de analist, dar trăind cu intensitate majoritatea momentelor politice din 1990 încoace, am să dau câteva motive clare pentru care Theodor Stolojan nu va fi prim-ministru al României, chiar și în cazul neverosimil în care PD-L va putea face singur Guvernul.
În primul rând, Theodor Stolojan este mincinos și trădător. Mincinos, pentru că a mințit oamenii și partidul pe care îl conducea că este bolnav, iar acum se dovedește că Domnia Sa nu avea nimic, și trădător, pentru că a încercat să-i ofere pe tavă comunistului Traian Băsescu singurul partid istoric care mai contează în România, Partidul Național Liberal.
În al doilea rând, Theodor Stolojan a pierdut contactul cu realitățile României. Ultimul an și l-a petrecut la Bruxelles, iar în ultimii patru s-a ocupat de combinații politice care să îi servească amicului său, Traian Băsescu.
În al treilea rând, devine o mare problemă internă pentru PD-L, un partid cu atâția aspiranți la ciolan, să aibă un primministru provenit de la dușmanul de clasă: PNL.
Emil Boc a uitat de Cluj, pe unde mai trece doar sâmbăta, în vizită, și s-a mutat la București, pentru a-i demonstra șefului Traian că merită să rămână președinte de partid prezidențial. Lupta de clasă în PD-L va atinge în curând cote de neimaginat, ca dovadă stă și valul de demisii ale liderilor locali portocalii.
Pe Theodor Stolojan l-am respectat pe vremea când părea că are coloană vertebrală. Nu l-am simțit niciodată ca pe un lider adevărat, ci mai mult ca pe un politician lipsit de vlagă, ușor de manipulat și incapabil de coerență.
Sincer, ce văd la PD-L îmi miroase a mare păcăleală! Fiind un partid în derivă, ne putem aștepta la orice, de ce nu, la încă o scenă lacrimogenă, cu Theodor Stolojan și Emil Boc în rolurile principale, de această dată... Traian Băsescu va fi în spate, el va semna regia.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.