Ați fost vreodată la Roma la Colosseum? Ca să mă uit la câteva pietricele expuse acolo, am plătit 15 euro. Pietricele alea fac parte din istoria lor. Ei au promovat istoria lor, acum vin vizitatori și plătesc ca să se uite la niște pietre, noi de ce nu putem sau nu vrem să promovăm zona? Deja există multe monumente din vremea romanilor, există muzee, avem tot ce trebuie și oamenii care vizitează zona plătesc să vadă pietre din aur, nu niște pietre simple. Zeci de milioane de oameni din întreaga lume au auzit de Roma, dar de România câți au auzit? Sunt sigur că mai puțin de 5% din români știu unde e Roșia Montană sau ce e aia Roșia Montană. Decât să plătească să dea la televizor reclame mincinoase și stupide despre proiectul Roșia Montană, mai bine cu banii ăia ar promova turismul în Roșia Montană.
O să ajungă Roșia Montană ca Petrom, OMV a cumpărat stațiile Peco, depozitele de carburanți și rafinăriile, dar petrolul de unde îl ia? Din Austria? Are Austria zăcăminte de petrol? Nu are zăcămintele de petrol, le iau gratis de la noi.
Tot ce se vrea să se facă acolo e prostia și hoția guvernanților, au vândut tot ce era bun și profitabil din România (fabrici, uzine, Petrom, BCR, CEC, Electrica și multe altele). Acum vor să dea și aurul, tot ce avem se duce la străini și vor să ieșim din criză, împrumută bani de la FMI și suntem datori vânduți, ne vindem singuri și o să ajungem robi în țara noastră.
Dacă tot vor să scoată aurul de acolo... să îl scoată românii și toți banii de pe el să îl ia România..., nu 20% românii și 80% străinii!
Dacă tot sunt așa de multe comentarii că oamenii vor autostrăzi... oare ei nu au învățat matematica la școală? Cât e mai mult: 20% sau 100%? Nu se fac mai multe drumuri și autostrăzi cu 100% cu banii de pe aur decât cu 20%? Propun ca celor care sunt de acord cu acest proiect, după ce se termină de scos aurul, să li se doneze acolo un teren cu multe hectare pentru un cimitir și câteva terenuri ca să își construiască acolo fabrici de monumente funerare și stațiuni turistice și balneare de tratament, apoi cei care au fost de acord cu proiectul să facă baie în iazurile sau lacurile de cianură.
*
„Soluții pentru Roșia Montană”
Considerăm că un proiect minier de anvergură ca cel propus de RMGC la Roșia Montană poate dăuna grav turismului din zona bazinului Arieșului. Spre deosebire de proiectul minier propus de RMGC, dezvoltarea turismului și a micilor afaceri conexe ar conduce la locuri de muncă sustenabile și la dezvoltarea și stimularea spiritului antreprenorial, aducând cu adevărat prosperitate pe termen lung locuitorilor zonei.
O soluție mult mai potrivită pentru dezvoltarea durabilă a zonei ar fi, de exemplu, lansarea unui program turistic masiv, cu sprijin guvernamental, pentru exploatarea ecologică a aurului de la Roșia Montană, utilizându-se exclusiv metodele vechi, tradiționale, similar „goanei după aur” din California secolului al XIX-lea. Un astfel de obiectiv turistic ar putea deveni unic în lume și probabil ar atrage masiv turiști care,
în termen de câteva decenii, ar putea aduce profituri chiar mai mari decât exploatarea aurului din subteran.
Agro și ecoturismul au în zona Roșia Montană un potențial major. Acestea ar putea asigura, odată cu atragerea masivă a turiștilor, o sursă importantă de venit locuitorilor zonei. Pentru a stimula dezvoltarea turistică, statul trebuie să asigure drumuri decente de acces, să susțină zona prin publicitate și prin programe de informare atât în țară, cât și în străinătate.
O altă ramură economică importantă cu potențial deosebit o reprezintă prelucrarea lemnului. Statul trebuie să se implice activ pentru limitarea exportului de material lemnos brut și să stimuleze prelucrarea locală a lemnului, care aduce valoare adăugată mult mai mare. O posibilitate o reprezintă acordarea de stimulente fiscale fabricilor de mobilă și axarea suplimentară a exploatării lemnului care nu este însoțită de procesul de prelucrare până la stadiul de produs finit cu valoare adăugată mare (mobilă, elemente de decor etc.).
În fine, pe lângă turism și prelucrarea lemnului, poate fi stimulată și creșterea de animale și fabricarea produselor lactate, în special pentru zona Apusenilor. Statul ar putea stimula dezvoltarea de mici întreprinderi de creștere a animalelor prin metode ecologice, fiind avantajate de zona montană și de pășunile extinse deja existente. Printr-o coordonare locală eficientă, aceste afaceri pot fi cuplate cu cele din turism, asigurându-se un consum constant și susținut. În plus, datorită zonei montane și tradițiilor culturale, se pot fabrica produse deosebite, cu specific local, care să fie consumate atât de turiști, cât și exportate, dacă printr-un program consistent și susținut pe termen mediu se pot crea piețele externe de desfaceri.
## „Probleme economice și în 2012”
România se va confrunta și în 2012 cu o serie de probleme economice și sociale atât în urma crizei care a lovit greu țara noastră, cât și ca urmare a ineficienței soluțiilor pentru a o combate, propuse de Guvernul Boc.
Fără măsuri de relansare economică și de creare de locuri de muncă ne așteaptă cădere economică și în 2012, de 0,5%.
Majorarea taxelor nu are impactul așteptat în România din cauza evaziunii fiscale, astfel că ne va impune reducerea cheltuielilor.
Când s-a luat măsura creșterii TVA cu 24%, fostul ministru al finanțelor a afirmat că se mizează pe încasări de 3,5-4 miliarde de lei în plus la buget.
Guvernarea portocalie a trecut de la creșterea pe consum și importuri din perioada 2005–2008 la creșterea pe datorie. Măsurile de austeritate vor determina creșterea automată cu aproximativ 400.000 a numărului românilor situați sub pragul sărăciei.
România a devenit a doua țară a UE din punct de vedere al inegalității veniturilor.
## „Dezvoltarea agriculturii românești”
Zi de zi suntem bombardați cu știri despre scumpirea alimentelor de bază, despre evaziunea fiscală în domeniul agricol, terenuri arabile necultivate din lipsă de mijloace, gospodării rurale ruinate, țărani umiliți, importuri masive și agresive de produse agricole la prețuri de dumping ce îngroapă agricultura naturală autohtonă, abuzuri ale mafiilor speculante ale piețelor de producători.
Potrivit unor statistici recente, în România avem 3 milioane de hectare de terenuri agricole nelucrate. De curând, pe agenda Guvernului a apărut aplicarea măsurii amendării proprietarilor de terenuri necultivate și neîngrijite,
cu un cuantum cuprins între 50 și 60 de euro la hectar. Guvernanții doresc amenzi și pentru micii producători agricoli neînregistrați ca persoană fizică autorizată, care își vând produsele în piețe sau la unitățile de procesare.
Evident, pentru a se descuraja agricultura de subzistență nefiscalizată, nu se mai dorește nici acordarea sprijinului pentru micii producători agricoli neînregistrați la fisc, cu toate că Regulamentul european privind ajutoarele de stat nu obligă la acest lucru, ba chiar precizează că statele UE nu au voie să facă discriminare de niciun fel între micii agricultori și marii fermieri.
Evazioniști nu sunt cei care vând în piață un kilogram de mere și două de ceapă pentru o pâine pe masă. Situația reală a țăranilor din România este aceea că, după ce cu mari eforturi și renunțări reușesc să cultive pământul, recolta obținută nu poate fi valorificată în lipsa unor canale de distribuție, iar bruma de resurse financiare investite rămâne blocată astfel în producția anului trecut. Caracterul perisabil al produselor agricole și zootehnice face ca sume importante, investite cu trudă de țărani, să curgă pe Apa Sâmbetei, în lipsa aplicării unor strategii coerente și realiste pentru sprijinirea agriculturii de subzistență. Lipsa lichidităților pentru semințe, utilaje agricole, produse de uz fitosanitar pentru combaterea bolilor, dăunătorilor și buruienilor în agricultură determină blocaje, amânări și întârzieri în calendarul lucrărilor agricole anuale sau chiar declararea falimentului personal al gospodăriei de subzistență și ieșirea din activitate.
În mod categoric, este nevoie de investiții în infrastructură, tehnică și tehnologie, iar fondurile europene par a fi singura soluție. Din păcate, sistemul este birocratic, greoi, corupt sau incompetent. Banii europeni cer alți bani din buzunarele țăranilor, unde, de cele mai multe ori, suflă vântul. Deseori, coeficientul de contribuție proprie a beneficiarului ajunge la peste 50%, din cauza diferențelor de curs valutar neasumate în cofinanțarea publică.
Guvernanții noștri s-au exprimat în favoarea necesității țăranilor de a se organiza în asociații de producători locali, care să aibă un cuvânt de spus în accesarea fondurilor, impunerea prețurilor produselor și în desenarea structurilor de distribuție. Cu toate acestea, consider că inițiativa trebuie să vină de la nivel central, prin asigurarea consilierii și a sprijinului logistic și informațional pentru realizarea acestor deziderate. Să nu uităm Programul Leader, cu rezultate excelente în regiunile rurale din Europa de Vest, care ar fi trebuit să acopere tocmai aceste sincope de identificare a nevoilor locale, îmbunătățirea capacităților organizatorice, dezvoltarea mediului economic și implementarea strategiilor locale de dezvoltare. Din păcate, în țara noastră a debutat în extaz, ca, mai apoi, să se prăbușească în agonie.
Cred că soluția nu este amendarea țăranilor care nu cultivă pământul, ci asigurarea unui cadru favorabil pentru colectarea sau desfacerea produselor. Țăranii nu sunt leneși, nu vor mila nimănui, dar, pur și simplu, nu au soluții în lupta cu nepăsarea statului și agresivitatea mafiilor locale, care monopolizează piața produselor agricole.
Am fost o țară agrară și am avut rezultate excelente în producție, deci avem și experiența necesară. Ne putem inspira din înseși elementele pozitive ale trecutului nostru pentru a ieși la liman. De aceea, dezvoltarea agriculturii trebuie să devină prioritate națională.
Avem obligația și puterea să dăm țării legi bune, pentru a îndrepta răul făcut țăranilor și agriculturii din România. Semnalele nu sunt pozitive, așa că trebuie să luăm măsuri imediat pentru a ne abate de la direcția greșită pe care zăbovim.
*
## „Încotro ne îndreptăm”
Dacă lăsăm deoparte criza mondială, e evident că România plutește în derivă. O derivă cu atât mai îngrozitoare cu cât autoritățile o miros, o adulmecă, o percep, dar nu pot s-o rezolve. Tot omul cu capul pe umeri știe că în perioada imediat următoare vor urma curbele de sacrificiu. Toți știu, cu excepția Guvernului, care se încurcă în declarații contradictorii.
Din resurse proprii nu se poate asigura finanțarea minimală și e musai să întindem, din nou, mâna către FMI. Guvernanții acceptă cu jumătate de gură că au zbârcit-o încă o dată cu evaluarea crizei. Însă de ce poporul nu e informat corect despre adevărata situație? De ce e aburit cu statistici și afirmații ridicole? Poate... ca să nu se producă panică. O fi și asta o tehnică guvernamentală.
Ca în orice țară sărăcită, infracționalitatea explodează, corupția sporește, graba zapciului și ploconeala vânătorului de recompense cresc exponențial. Agresivitatea infractorului, ca și nerușinarea escrocului exprimă în absolut nesiguranța prezentului. La nivelul cel mai înalt, aceeași foame. Legea lui „Om” (ești om cu mine și cu partidul meu, sunt om cu tine și ai tăi) e singura lege funcțională.
În fața acestei invazii a lăcustelor, cetățeanul se simte abandonat. El, a cincea roată de la căruță, dospește o ură grea, iar România actuală e compusă din milioane de Românii mici, familiale sau individuale, mustind de ură, de revoltă, de neputință.
E clar că, azi, România nu mai e a noastră. Când am pierdut-o? Unde ne-a fost capul?
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.