Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 februarie 2013
Declarații politice · respins
Romeo Rădulescu
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
„Turismul, soluție reală pentru dezvoltarea județului Vâlcea”
Cu o valoare totală de 140 milioane lei, în vara anului 2011 a demarat, în județul Vâlcea, un proiect de mare amploare, care a presupus amenajarea unui nou domeniu schiabil, Vidra–Transalpina. Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului a asigurat finanțarea proiectului, în timp ce beneficiarul, Consiliul Local Voineasa, a gestionat atribuirea și urmărirea contractelor aferente implementării proiectului. Ministerul a avut în vedere renașterea unei stațiuni abandonate după 1989, cu un potențial turistic extrem de important. De asemenea, o altă motivație care a stat la baza includerii proiectului în programul de dezvoltare a infrastructurii de turism a fost faptul că poate să contribuie la relansarea economică a întregii regiuni. Prin această investiție s-a construit de la zero un domeniu schiabil integrat, a cărui exploatare aduce deja beneficii comunității locale și județului Vâlcea. Proiectul a presupus realizarea a 4 pârtii de schi cu o lungime totală de 9 kilometri, prevăzute cu sistem de înzăpezire și cu instalații de transport pe cablu care totalizează peste 5 kilometri, cu telescaun, teleschi și o telegondolă de 3 kilometri, cu stație intermediară. Tot în cadrul proiectului au fost prevăzute spații adiacente pentru servicii, o parcare cu minimum 350 de locuri și un refugiu salvamont la cota 1.975 m.
Stațiunea este amplasată într-o zonă cu condiții meteorologice propice practicării sporturilor de iarnă, cu zăpadă din octombrie până în aprilie, iar peisajele specific montane sunt impresionante prin frumusețea lor. Un alt avantaj a fost că accesul exista deja, respectiv pe DN 7A, drum național ce face legătura între DN1 și Transalpina. În aceste condiții, a fost posibil ca la sfârșitul anului 2012 să fie inaugurat noul domeniu schiabil Vidra–Transalpina, la doar 100 de kilometri de Râmnicu Vâlcea. Această zonă poate deveni una atractivă din punct de vedere turistic. Problema cea mai mare este însă a locurilor de cazare, singurele opțiuni fiind la Obârșia Lotrului și Voineasa. La Vidra, deși există niște spații de cazare, acestea nu sunt utilizabile din cauza degradării în care au intrat de atâția ani în care situația juridică a acestora este neclară.
În acest context, actualii guvernanți ar trebui să facă o prioritate din clarificarea regimului juridic al acestei zone, care să permită investițiile în zonă. Județul Vâlcea are în general un potențial turistic neexploatat încă la adevărata valoare, totuși această investiție a dus la creșterea numărului de turiști. Menționez că odată cu darea în folosință oficială a instalațiilor de transport pe cablu din Vidra–Transalpina Ski Resort, în 22 decembrie 2012, vârful de trafic înregistrat a fost de 10.000 de oameni pe zi pentru perioada când accesul a fost gratuit și, respectiv, de 2.000 de oameni pe zi, începând cu 18 ianuarie 2013, când s-a introdus Skipass-ul cu plată.
De asemenea, vă reamintesc faptul că Grupul parlamentar al PDL a identificat și a susținut printre amendamentele sale la bugetul pentru anul 2013 necesitatea finalizării investițiilor de înnoire a infrastructurii turistice vâlcene, condiție obligatorie pentru ca Vidra–Transalpina Ski Resort să poată fi promovată ca destinație de schi europeană și a putea concura astfel cu stațiuni similare din Bulgaria și Austria. Această zonă din județul Vâlcea este una de o frumusețe rară, o nouă zonă schiabilă care oferă posibilitatea dezvoltării economice a județului Vâlcea.