Ovidiu Cristian Iane

„TVR (re)intră în Republica Moldova pe ușa din dos, românii și moldovenii pierd. Cine câștigă?”

Un comunicat de presă emis de Ministerul Afacerilor Externe pe data de 12 septembrie 2013 anunță semnarea de către președintele-director general al Televiziunii Române și de Agentul Guvernamental al Republicii Moldova pentru CEDO a Acordului de soluționare amiabilă a cererii nr. 36.398/08 – Societatea Română de Televiziune (SRTv) împotriva Republicii Moldova, de pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO).

Mai precis, procesul aflat pe rolul CEDO reprezintă urmarea plângerii introduse de către Societatea Română de Televiziune ca urmare a retragerii abuzive în 2007 de către autoritățile Republicii Moldova a licenței de utilizare a unei frecvențe naționale.

Astfel, prin acest proaspăt acord, semnat odată cu aprobarea lui de către CEDO, TVR „va putea reveni imediat în Republica Moldova pe cablu și pe transmisie digitală experimentală – în funcțiune deja în zona Chișinăului –, precum și pe transmisie digitală națională atunci când aceasta va fi implementată în statul vecin, în 2015”.

Mă număr, după cum bine știți, printre acei oameni politici din România care au militat și militează în continuare pentru relații cât mai apropiate și constructive, la toate nivelurile și în toate domeniile, între statul român și cel moldovean. Nu putem contesta rolul și importanța prezenței televiziunii noastre publice în spațiul media moldovean, iar ceea ce s-a întâmplat în 2007 sper să nu se mai întâmple niciodată.

Deși sunt perfect de acord că o atitudine neprietenească față de statul vecin nu era una de abordat în ceea ce privește cauza TVR, nu pot să nu mă întreb în ce s-a transformat aceasta? Și, de fapt, care este miza (re)intrării TVR în Moldova? A cui este, de fapt, această miză?

Într-o interpelare pe care am adresat-o ministrului afacerilor externe, domnul Titus Corlățean, cât și președintelui-director general și membrilor Consiliului de administrație al TVR, am întrebat dacă Domniile Lor consideră suficiente „măsurile reparatorii” prevăzute în acordul semnat. Eu, unul, nu le consider nici pe departe așa și nu mă refer aici doar la garanțiile oferite televiziunii noastre, ci și la modul în care autoritățile noastre au înțeles

reintrarea acesteia în statul vecin. O reintrare, din foarte multe puncte de vedere, formală și ca exercițiu de imagine, ca să nu zic de interes, fără ca cineva să se gândească la aspectele specifice Moldovei și la posibilitatea reală a cetățenilor săi de a urmări programele TVR.

Vă invit și pe dumneavoastră să studiați această problemă care privește Acordul de soluționare amiabilă a cererii nr. 36398/08 – Societatea Română de Televiziune (SRTv) împotriva Republicii Moldova, de pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) și să opinați dacă acesta reprezintă cea mai bună soluție și, mai ales, dacă autoritățile noastre și conducerea TVR au făcut tot ce s-a putut pentru ca televiziunea publică românească să deservească la modul real nevoile celor din Republica Moldova. Eu consider că nu. Cunoscând condițiile din această țară, discutând în permanență cu cetățenii de acolo, pot afirma că s-a omis cu desăvârșire tocmai dorința lor!