Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 octombrie 2013
Declarații politice · adoptat
Dorinel Ursărescu
Discurs
„Un adevărat caz de corupție pe care DNA nu l-a văzut și nu îl vede”
În România de azi s-a instaurat un precedent periculos: corupția este asimilată doar politicului. Organismele europene ne aplaudă atunci când un parlamentar sau un ministru este trimis în judecată și ne dau notă de trecere doar atunci când un fost premier este trimis după gratii. De mica corupție, cea de la „ghișeu”, căreia îi cad victime, direct, sute de mii de oameni (dacă nu mai mulți), organismele europene nu sunt interesate. De corupția medie – cea care, de fapt, aduce cele mai multe prejudicii atât statului, dar și direct multor zeci de mii de cetățeni – iarăși oficialii europeni nu sunt interesați, chiar și atunci când este implicată negativ și justiția, cea care a devenit superprotejata Bruxelles-ului și a altor capitale europene.
Voi prezenta un caz de corupție medie (cea care are în roluri negative funcționari din eșalonul doi sau trei al administrației) care a fost considerat, în urmă cu 10 ani, cea mai mare escrocherie a deceniului din județul Neamț, un caz care este și acum în actualitate prin nerezolvarea lui de către cei care trebuiau să-i pună capăt.
În toamna anului 2003, Piscicola – SA Neamț, care deținea 14 hectare de teren, 475 de hectare de luciu de apă, utilaje, bunuri evaluate la aproximativ 9 miliarde de lei, a fost vândută cu doar 1,6 miliarde de lei unei firme, Proora Impex SRL, din Drobeta-Turnu Severin, o firmă care nu avea nimic în comun cu piscicultura. La licitația pentru vânzarea bunurilor mai sus enunțate au mai participat și foștii salariați ai Piscicola – SA Neamț, constituiți în Asociația Piscicolă PAS. Acestora li s-a respins, inexplicabil, de către Administrația Domeniilor Statului – organizatorul licitației – dosarul și astfel firma Proora Impex SRL a reușit să cumpere activele scoase la vânzare. Aici avem un prim exemplu de corupție medie: o substanțială pagubă – de circa 7 miliarde lei – adusă statului prin vânzarea de către ADS la un preț mult sub valoare a activelor și lezarea drepturilor unor cetățeni – este vorba de cei constituiți în Asociația Piscicolă PAS.
Considerându-se nedreptățită, dar și considerând că privatizarea a fost frauduloasă, Asociația Piscicolă PAS reclamă la poliție modul în care s-a realizat privatizarea, urmează un ping-pong cu dosarul în cauză între DNA București și DNA Bacău, pentru ca, într-un final, ancheta să fie finalizată cu NUP pentru întreaga conducere din 2003 a ADS de către Parchetul local. Suntem aici în fața unui alt act de corupție, autori fiind mult lăudații și incoruptibilii procurori.
Reprezentanții Asociației Piscicola PAS nu renunță la încercarea de a obține dreptatea și se adresează justiției. În cele din urmă, în 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin hotărârea nr. 1.306 din 20 aprilie 2010 (hotărâre definitivă și executorie), decide anularea privatizării din 2003 și reprimirea Asociației Piscicola PAS la preselecția pentru organizarea unei noi licitații. Cine crede că aici s-a terminat totul, se înșală.