Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 mai 2013
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Ioana Jenica Dumitru
Discurs
## „Un an de USL, fapte _versus_ promisiuni”
În intervențiile pe care le-am avut de la această tribună am considerat necesar să aduc în atenția dumneavoastră opinia mea cu privire la problemele de interes local și național, probleme care sunt de cele mai multe ori derivate din modul cum Guvernul și, implicit, majoritatea parlamentară care îl susține în prezent își duc la îndeplinire Programul de guvernare.
Schimbul între promisiune și vot a avut loc acum un an. Acum un an o majoritate parlamentară a ales să susțină un nou Guvern, care în mare parte se află și astăzi la cârma țării. În opinia mea este foarte important să avem o atitudine critică argumentată și echilibrată asupra activității Guvernului, indiferent ce parte a eșichierului politic ocupăm vremelnic.
Altfel spus, trebuie să fim corecți și să sancționăm greșelile Guvernului acolo unde acestea sunt și să încurajăm eforturile benefice întreprinse de acesta atunci când este cazul, chiar dacă ne aflăm în opoziție sau la putere.
Și pentru că eu reprezint opoziția în Parlament, vreau să încep cu câteva aprecieri la adresa Guvernului. Consider salutar efortul Guvernului de a crește indemnizația pentru mame, chiar dacă este vorba despre o creștere timidă, cel puțin în raport cu cheltuielile necesare acestei activități, și sunt convinsă că mamele știu despre ce vorbesc. De asemenea, trebuie apreciată creșterea salariului minim la 800 de lei, chiar dacă această creștere în raport cu inflația nu mai este la fel de temeinică. Reîntregirea salariilor bugetarilor și eliminarea impozitării pensiilor sunt, în opinia mea, ultimele două măsuri cu adevărat bune pe care actualul Guvern le-a întreprins.
Și pentru că eu nu mă aflu printre colegii noștri care susțin Coaliția USL, îmi permit să aduc și câteva critici, cred eu, constructive Guvernului României.
## Domnilor guvernanți,
Totul este scump și din ce în ce mai scump. Alimentele de bază, pâine, făină, orez, cartofi și alte legume s-au scumpit foarte mult în raport cu veniturile medii ale populației. Ați promis că atunci când veți ajunge la guvernare mâncarea nu va mai fi un lux. Reducerea TVA-ului la alimentele de bază a fost un veritabil vârf de lance în campania electorală și cei mulți și-au pus speranța în această promisiune care, cu tot regretul, vă spun că nu pare deloc realizabilă. Politica economică a Guvernului nu pare deloc departe de ideile economico-financiare ale guvernărilor ultimilor 4 ani. Taxele locale au crescut aproape fără excepție. TVA-ul a rămas la nivel de top în Europa, coplata la sănătate este pe cale să fie implementată, iar taxa auto nu face excepție de la valul de creșteri ale dărilor către stat. Energia este din ce în ce mai scumpă și combustibilul crește și el constant. Acest mediu economic este propice nu pentru creștere, ci pentru stagnare sau chiar recesiune.
Reducerea CAS-ului, veșnica promisiune făcută pentru a mulțumi dorințele angajaților și angajatorilor deopotrivă, rămâne un subiect tabu și investițiile în România rămân la cote îngrijorător de mici din cauza, cred eu, lipsei de predictibilitate fiscală. La Comisia pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților discutăm aproape săptămânal modificări ale Codului fiscal.