Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 septembrie 2009
other · Trimis la votul final
Valeriu Ștefan Zgonea
Discurs
## „Un bilanț incomplet”
După o zi istorică în care am reformat statul român, am ascultat cu emoție și nemărginit entuziasm discursul șefului statului, din care am aflat că românii trăiesc bine, mult mai bine decât în urmă cu 5 ani! Cine spune altceva este iresponsabil, precum „ticăloșii” care vorbesc pe la televiziunile mogulilor și își permit să-l acuze pe șeful statului de tot felul de lucruri, în căutare de senzațional.
Fără urmă de îndoială, toate împlinirile din ultimii cinci ani sunt meritul lui Traian Băsescu. Intrarea în NATO și aderarea la UE reprezintă realizările majore de pe lista președintelui. De asemenea, avem o creștere economică amețitoare, rata sărăciei tinde spre zero, iar criza nu s-a apropiat de Cotroceni, nici de familia ori amicii președintelui.
Cei care vor să-l denigreze pe șeful statului susțin că Traian Băsescu se laudă cu ce a făcut Călin PopescuTăriceanu, un premier despre care spunea că a adus corupția la masa Guvernului. De asemenea, Traian Băsescu își asumă și meritele lui Adrian Năstase, prezentat drept „răul absolut” pentru România. Toate acestea sunt opiniile unor oameni care nu înțeleg că avem un președinte ideal, iar rezultatele sale sunt excepționale!
Cine credeți că a realizat cele mai importante reforme din ultimii 20 de ani? Este o întrebare retorică, desigur, pentru că marea prioritate a lui Traian Băsescu este reforma.
Justiția e complet reformată, așa cum nici nu am visat! Președintele se uită la judecători ca la soare și contribuie nemijlocit la echilibrul puterilor în stat. Totodată, șeful statului a lămurit toate problemele, de la Dosarul „Flota” și casa din Mihăileanu până la „expozițiile” fratelui său.
Așadar, avem economie performantă, nivel de trai ridicat și o justiție reformată pentru care ne felicită și Bruxelles-ul. Nu trebuie să vă aduc argumente când spun că România are niște relații diplomatice de invidiat cu toate statele de pe întreg mapamondul.
Nu avem șosele grozave, dar nici nu ne sunt de folos, pentru că turiștii vin în România cu avionul. Institutul Național de Statistică este în eroare când afirmă că transportul rutier se află de departe pe locul I, reprezentând 78% din totalul de intrări ale străinilor în România.
Vorbind despre turism, nu putem să trecem cu vederea dezvoltarea fără precedent a acestui domeniu în ultima perioadă și eficiența de care dă dovadă Ministerul Turismului în planul promovării imaginii României în lume, sub conducerea înțeleaptă a celui mai bun ministru pe care l-a avut România în ultimii cinci ani. Domnul președinte știe cel mai bine, pentru că ia „pulsul” turiștilor străini în restaurantele bucureștene, iar turiștii străini spun că ne iubesc și că avem o țară frumoasă! Ce altceva ne mai putem dori?
Sunt convins că Traian Băsescu a uitat multe dintre realizările sale importante. Spre exemplu, președintele s-a întrecut pe sine, în primăvara acestui an, când a câștigat concursul de tuns oi de la sărbătoarea „Hora Bucovinei”.