Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 februarie 2019
Declarații politice · respins
Oana Silvia Vlăducă
Discurs
„Un buget cosmetizat pentru problemele reale ale României”
Ocupat cu revanșele politice și personale, Liviu Dragnea, care se erijează în prim-ministrul României, a lăsat pe ultimul loc Proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2019, prezentat, într-un dispreț total față de români și de prioritățile țării, abia în luna februarie, situație fără precedent în țara noastră sau în vreo altă țară europeană.
Efectele acestei nepăsări se văd și în situația gravă din teritoriu. Comunitățile locale se tem că vor intra curând într-un blocaj financiar fără soluții de ieșire, primarii fac calcule peste calcule, în condițiile în care sunt forțați să preia cheltuielile legate de asistența socială și se tem, pe bună dreptate, că nu vor mai avea bani pentru întreținerea drumurilor, pentru reparațiile curente din școli sau pentru alte priorități, în timp ce investițiile s-au transformat dintr-un angajament ferm, făcut în fața românilor, într-un vis care nu mai are șanse să devină realitate.
Întârzierea cu care este prezentat proiectul legii bugetului de stat ridică numeroase semne de întrebare, care sunt tot atâtea motive de neliniște cu privire la situația financiară reală a țării.
Pe tot parcursul anului trecut, Liviu Dragnea și reprezentanții Guvernului au mințit că nu sunt probleme cu banii publici, în ciuda avertismentelor venite de la specialiștii în finanțe, din țară și din străinătate. Puși în fața realității, cei care conduc destinele țării au încercat să tragă de timp, pentru a încerca să cosmetizeze și să peticească bugetul, după caz, doar-doar vor ieși calculele și vor putea să-i mintă pe români, mai ales că am intrat în an electoral. În încercarea
de a mai scoate ceva bani, au dat în perioada sărbătorilor celebra Ordonanță nr. 114/2018, ale cărei efecte nefaste sunt resimțite din plin de fiecare român în parte la plata facturilor, care au explodat. Iar acestea nu sunt nici pe departe singurele rezultate „notabile”. Prin ordonanța respectivă, cei care confundă România cu moșia proprie au reușit, printre altele, să bage în colaps companiile energetice Oltenia și Hunedoara. L-au dat afară pe șeful ANAF, au amânat rambursarea TVA și plata datoriilor la constructori, dar tot n-au reușit să facă rost de bani. Într-o încercare disperată de a salva măcar aparențele, Liviu Dragnea, proaspăt întors din concediu, s-a gândit că n-ar fi rău să încerce să păcălească din nou, iar printr-o postare pe Facebook ne anunța triumfător că „viitorul sună bine”. Fără buget, în acel moment, și cu moneda națională prăbușită, cu un mediu de afaceri timorat de măsurile luate, cu românii apăsați de grijile traiului zilnic și fără perspectiva unor investiții care să aducă bunăstare, acel mesaj este, domnule Dragnea, o perfectă, dar inutilă, mostră de cinism.
Nu încercați să le spuneți românilor simpli, de care v-ați rupt de mult, că PIB-ul a crescut spectaculos, ca în povești, că fondurile venite de la UE ating record după record, că deficitul bugetar, surprins de competența dumneavoastră, s-a micșorat, pentru că ei știu că mințiți și efectele acestor minciuni se vor întoarce ca un bumerang și veți afla că minciunile nu pot fi înghițite nici măcar cu vitamina D!