Iulian Urban

Un comentariu din punct de vedere juridic.

Colegul nostru propune să se încadreze în categoria accidentelor de muncă situația îmbolnăvirii sau a decesului ocupațional survenit ca urmare a faptului că angajatul a prestat ore suplimentare de muncă fără să-și fi exprimat acordul în prealabil în acest sens.

Este adevărat că noi, românii, din păcate trebuie să recunoaștem, să fim fermi și să spunem că, în general, nu prea suntem o națiune căreia să îi placă munca. Însă, pe de altă parte, din punct de vedere juridic și al unei realități procesuale, vă aduc aminte un caz celebru – pe care, întâmplător, îl cunosc personal – dintr-o companie multinațională din România, în care, acum câțiva ani de zile, o tânără a murit din cauza epuizării la locul de muncă.

Vreau să vă spun că există o problemă, din punct de vedere juridic și procesual, întrucât, prin neîncadrarea în categoria accidentelor de muncă a acestor situații, în justiție este aproape imposibil să obții despăgubiri.

Inițiatorul legii nu vine să ne spună că trebuie tratați preferențial, nu vine să instituie nici măcar o discriminare pozitivă, ci vine să ofere o soluție pentru cazul în care se întâmplă să apară asemenea situații nefericite, pentru a se da o mână de ajutor victimelor sau familiilor celor decedați. Nu înțeleg de ce ministerul, aici, nu a fost de acord, pentru că, repet, e vorba de încadrarea în categoria accidentelor de muncă a unei situații în care...

Trebuie să ținem cont de faptul că există la ora actuală, din păcate, companii multinaționale în România care sunt atât de puternice, încât dacă vrei să-ți păstrezi locul de muncă trebuie să prestezi niște ore suplimentare și uneori se ajunge la epuizare.

Repet, contextul în care noi ne situăm în momentul de față în România poate că impune ca noi să muncim un pic mai mult și mai eficient, însă nu trebuie să neglijăm aceste aspecte.