Vasile Filip Soporan

„Un gând bun pentru țara de după alegeri: «Veți crea, veți avea; nu veți crea, nu veți fi nimic.»”

Orice gest pe care-l faci, în logica acțiunilor pe care le întreprinzi, are o anumită justificare. În cele ce urmează încerc să aduc o justificare gestului de a demisiona din Grupul parlamentar al PSD, spunând de la început că nu există o problemă personală, și chiar dacă ar exista, ar fi minoră, pălind în comparație cu situația gravă în care se găsește România.

Vă întreb ce ați alege între supărarea pentru faptul că prin managementul asigurat la nivelul conducerii centrale a PSD nu există nicio poziție alocată în Birourile permanente ale Camerelor și în conducerile comisiilor permanente, din cele opt deținute, parlamentarilor care provin din zona Ardealului, Banatului, Crișanei și Maramureșului și situația economică și politică gravă în care se găsește România? Oricât de mare ar fi supărarea și orgoliul, politicianul responsabil ar alege discutarea situației grave în care se găsește România și ar constitui un punct forte al oricărui program electoral prezentat cetățenilor pe care-i reprezinți sau dorești să-i reprezinți.

Acest lucru am încercat să-l fac de la începutul celui de al doilea mandat de parlamentar ca, în calitate de membru al Grupului parlamentar al PSD, să atenționez colegii și să pun în discuție unele probleme esențiale, cum ar fi: lipsa majoră a locurilor de muncă, gândindu-ne la faptul că 4 milioane de români, aflați la vârsta activă, nu își găsesc loc pe piața forței de muncă din România, instabilitate pronunțată la nivelul funcției publice prin deprofesionalizare și politizare excesivă; apariția unor blocaje majore cu efecte asupra funcționării principalelor instituții ale statului, incapacitatea de a gestiona problematica dezvoltării și utilizării eficiente a resurselor financiare guvernamentale și de la nivelul Uniunii Europene pentru realizarea marilor lucrări de infrastructură, apariția unor decalaje majore la nivelul veniturilor, lipsa unei viziuni asupra dezvoltării durabile.

Pornind de la această situație de criză generalizată, consider că partidele politice s-au transformat în gestionari ai crizelor permanente, fiecare dintre ele așteptând – fiind la dreapta – certificate de bună guvernare de stânga sau – fiind la o guvernare de stânga – certificate de bună guvernare de dreapta, evitând, prin liderii lor, să afirme că sunt promotorii unor politici novatoare și vizionare în plan economic, capabile să așeze România într-o economie tot mai globalizată. În toată această perioadă, prin modul în care s-au formulat sau nu s-au formulat politicile de dezvoltare, constat că individualismul a fost deasupra interesului colectiv, al comunităților și deasupra interesului național, ducând în derizoriu exprimarea interesului politic pentru o consolidare necesară în plan economic și social.

Prin modul în care sunt formulate politicile, prin evitarea folosirii specialiștilor sau prin promovări pe criterii strict politice în activitățile de construcție și de punere în aplicare a acestora, consider că ne găsim într-o situație dificilă, într-o criză a funcționării partidelor politice, care influențează negativ funcționarea instituțiilor statului și realizarea politicilor de dezvoltare de care avem nevoie cu toții, cetățeni și politicieni.