Gheorghe Ciobanu

„Un moment de cumpănă pentru România: asumarea răspunderii sau neasumarea haosului rezultat”

Asumarea răspunderii de către Guvern pe pachetul de legi privind reducerea deficitului bugetar pentru anul 2010 înseamnă un act de curaj politic și un sacrificiu major,

* deopotrivă pentru membrii Guvernului, dar și pentru parlamentarii care formează majoritatea. Nu trebuie să fii expert în sociologie, consultant politic sau jurnalist ca să îți dai seama că aceia care propun și pun în practică astfel de măsuri vor avea de suferit politic și electoral. De altfel, destul de puținele sondaje apărute până acum arată faptul că simpla asumare discursivă a curbei de sacrificiu a dus Guvernul, Președintele și principalul partid de guvernământ la o cotă de încredere modestă. Și atunci, dacă toți acești oameni știu că o asemenea măsură înseamnă un sacrificiu propriu însemnat, de ce o fac? Iată întrebarea la care nici opoziția și nici presa ostilă puterii nu au reușit să ofere un răspuns.

Pentru că altfel nu se poate! La momentul actual, și aici preiau din discursul oficialilor BNR, factorul determinant este timpul. Trebuie să ne mișcăm repede și hotărât. Altfel, vom pierde tranșa de la Fondul Monetar Internațional. Îmi permit să fac un scurt calcul pentru a vedea ce înseamnă neasumarea acestor măsuri: tranșa de la FMI (800 de milioane de euro), dobânda practicată (3%), împrumut similar de la alte instituții de finanțare (dacă am reuși să obținem astfel de credite) ar avea o dobândă de minimum 10%. Per total, nepunerea în aplicare a acestor măsuri înseamnă 7% din 800 de milioane. Adică vreo 56 de milioane de euro, asta neluând în considerare celelalte efecte economice pe care le-ar avea încheierea Acordului cu Fondul. Aș spune că este o moțiune de cenzură de 56 de milioane de euro și un text de doi lei, mai mult pamflet decât argumente, mai mult retorică dâmbovițeană, decât critici constructive.

Dar nu considerentul economic este cel care mă preocupă, ci principiul fundamental al politicii democratice: care este alternativa, ce punem în loc?

Analiza declarațiilor din ultima perioadă arată că PSD și PNL au puncte de vedere ireconciliabile privind soluțiile de scoatere a României din criză, deci nu se pune problema unui Guvern PSD-PNL. Dacă am alege unul singur dintre aceste partide, atunci am avea parte de un guvern ultraminoritar. PNL are experiența concesiilor PSD făcute în 2007–2008 și o bună parte a vinei pentru situația actuală. Singurul guvern eminamente liberal de după 1990 s-a dovedit mai socialist decât Nicolae Văcăroiu în zilele bune.

De partea cealaltă, PSD, prin vocea președintelui Victor Ponta, a spus că nu se pune problema unei asumări a responsabilității guvernamentale. Carevasăzică, socialdemocrații doar vor să dărâme Guvernul, fără să pună nimic în loc. Nu au soluții, nu sunt bărbați să-și asume puterea, dar nici nu vor să-i lase pe cei care măcar își asumă răspunderea acțiunilor proprii, cu riscurile politice de rigoare.