„Un nou an universitar – provocări, reflecții, soluții”
„Universitas” reprezintă un concept cuprinzător și simbolic pentru ideea de „întreg”, de „lume completă”, dar se asociază și cu istoria învățământului academic, cu trimitere spre sute de ani de excelență, atât pe plan european, cât și la nivel național. Este vorba, în esență, despre o comunitate intelectuală a spiritelor alese, a minților strălucite, o simbioză între profesori și studenți, maeștri și discipoli, o lume a ideilor, a proiectelor, a devenirii prin cunoaștere, știință, cultură.
Deschiderea noului an universitar 2018–2019 reprezintă o sărbătoare a educației, un prilej de bucurie pentru cadrele didactice, prin revenirea la catedră, în miezul unor profesii alese din pasiune și susținute cu dăruire intelectuală, prilej de descoperire a unor noi generații de tineri, provocări ale noilor întâlniri, devenire continuă, într-un univers al pregătirii profesionale de nivel înalt. Deschiderea unui an academic sugerează o formă de geneză, de „renaștere” a orașelor universitare din țară, prin atmosfera de sărbătoare, efervescența ideilor și a activităților, freamătul studențesc, ineditul proiectelor, forța viselor, care devin, de multe ori, realități incontestabile.
Acest început de an universitar înseamnă, în aceeași măsură, și continuitate, proiecte valoroase, dar și dificultăți, inevitabile polemici educaționale, decizii amânate în domeniul învățământului superior, preocupări diferite și probleme specifice pentru fiecare comunitate universitară. Totuși ne adună împreună gândurile îndreptate spre studenți, spre generațiile aflate pe drumul devenirii profesionale, cărora le urăm reușite, putere de muncă, pasiunea studiului, regăsirea în ipostaze profesionale de succes, o implicare activă educațională, dorință profundă de cunoaștere și dezvoltare, atât personală, cât și în raport cu cei din jur.
Dincolo de frumusețea și vibrația momentului, în acest an, al Centenarului Marii Uniri, reflecția atentă și privirea critică sunt necesare pentru a desluși valențele învățământului superior românesc, cu aspectele pozitive sau negative, cu împliniri sau nemulțumiri, cu interogații și provocări.
În acest context, sunt firești câteva aprecieri și constatări esențializate:
1. Școala universitară românească – valoare, competență, deschidere spre cercetare și inovare, dimensiune europeană.
Analizele și evaluările, datele statistice, interpretările comparative subliniază nivelul ridicat al învățământului superior românesc, puterea tradiției, consecvența și seriozitatea academică a universităților de prestigiu, pregătirea științifică a profesorilor, dar și valoarea lor pedagogică, dăruirea, pasiunea, modelarea studenților spre statutul de absolvent bine pregătit.
Sistemele eficiente de educație și de formare sunt fundamentale pentru societăți echitabile, deschise și democratice, precum și pentru o creștere economică și o ocupare durabilă a forței de muncă, educația și competențele fiind o prioritate pentru cooperarea europeană. Fără instituțiile de învățământ superior și sistemele de cercetare și inovare Europa nu poate răspunde provocărilor sociale și ale globalizării din secolul XXI. Spațiul european al educației trebui să contribuie la promovarea mobilității și a cooperării transfrontaliere în domeniul educației și formării profesionale, să ajute la depășirea obstacolelor care îngreunează învățarea, formarea sau munca în altă țară, atât pentru studenți, cât și pentru cadrele didactice, să sprijine statele membre în îmbunătățirea sistemelor lor de educație inovatoare, bazate pe învățarea pe tot parcursul vieții și favorabile incluziunii.
## 2. Schimbări succesive ale miniștrilor educației.
Un domeniu complex, aflat la confluența tradițiilor consacrate cu reformele modernității, educația a trezit constant preocuparea societății, implicarea pasională, polemici virulente, opinii contrastante, nemulțumiri. De aici fragilitatea portofoliului, schimbări legislative, succesiunea derutantă a miniștrilor, veșnice demersuri de reformă, de reconfigurare mai mult sau mai puțin inspirată a sistemului educațional, chiar dacă buna-credință, dorința de îmbunătățire a sistemului educațional nu pot fi contestate.
Acest nou an universitar începe cu o demisie a ministrului educației naționale, după numai opt luni de mandat, după cum și predecesorul acestuia a avut aproape șase luni de mandat. Într-un stat european, democratic, modern și cu o viziune a învățământului superior orientată spre valorile occidentale ale Europei, spre deschiderile unui spațiu european al modelelor de succes, a avea 25 de miniștri în aproape 30 de ani de democrație reprezintă un mare semn de întrebare, un prilej de reflecție critică în legătură cu viziunea societății, a guvernelor, indiferent de culoarea lor politică, asupra educației, pentru că învățământul superior
românesc, școala românească în întregul ei au nevoie de o anume stabilitate, de consecvență, timp de reformare și validare a schimbărilor, dar, mai ales, de credibilitate a politicilor sociale și a programelor care urmează să fie aplicate concret în universul educațional.
3. Universitățile creează studenți competenți pentru piața muncii?
Un stat în ansamblul său este reprezentat de o multitudine de valențe, de ordin economic, social, cultural etc., iar comentariile vehiculate constant în analize ale specialiștilor, dezbateri, aprecieri din media, măsurări sociologice sugerează că actuala criză de resurse umane reprezintă și efectul unui sistem de învățământ necorelat suficient cu cerințele angajatorilor, cu realitățile practice, concrete din domeniile de studiu. Credem că generalizarea este incorectă, cultura parteneriatelor este deja consistentă, la unele universități, practica în specialitate aduce alături angajatori, mediul economic, studenții, profesorii și cercetătorii. Totuși trebuie să precizăm că, într-o anumită măsură, demersurile excesiv teoretice există, că încă se observă un anume paralelism al evoluțiilor între traseele universitare, de studiu, pe de o parte, și mediile economice sau sociale, pe de altă parte.
## 4. Semnificația și rolul specializărilor.
Anul universitar început acum trebuie să fie un moment de analiză pentru viața academică, un nou moment în care evaluăm eficiența programelor de studii, a specializărilor realizate, a curriculei prezentate studenților și a relevanței conținuturilor și informațiilor, în raport cu evoluțiile de pe piața muncii, cu dinamica mediului economic național și european, cu provocările mediilor profesionale, de cercetare, de producție, de business. În acest sens este necesară o implicare mai atentă a Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior în acreditarea programelor de studii. Paradoxul este reprezentat de faptul că vedem specializări care sunt mai puțin solicitate sau relevante pe piața muncii, dar care sunt atractive la nivel teoretic, al opțiunii, au un număr mare de studenți, fără a exista și o finalitate a angajărilor. Aceste aspecte și contraste au rezultat în urma analizelor privind orientarea în carieră a studenților, pe baza monitorizării legate de angajarea absolvenților la finalizarea studiilor universitare.
## 5. „Exodul creierelor”.
Nu este o noutate constatarea că în continuare pleacă din țară studenții și absolvenții spre un loc de muncă sau spre studiu la universitățile europene. În perspectivă europeană, fenomenul este firesc, ține de mobilitatea studenților pentru experiența de învățare, de studiu și de formare. În aceeași măsură, nu reprezintă o noutate faptul că nu reușim să creionăm politici coerente, care să îi determine pe tineri să își construiască o carieră în țara lor. Datele din Global Competitiveness Report pentru perioada 2013–2014 arată că România se află pe locul 138 în clasamentul țărilor cu capacitate de păstrare între granițele statului a generațiilor de intelectuali, iar evoluțiile ulterioare până în 2018 nu sunt semnificative în acest sens.
Fiind într-un an-simbol pentru națiunea română, cred că privirea spre trecut este necesară. Opiniile academicianului Dinu C. Giurescu referitoare la educația tinerilor sunt semnificative: „Tinerii cu bune rezultate, nu neapărat cu avere, mergeau la specializare în Franța și Germania, unii în Italia sau Anglia. Din 100 de tineri plecați la stagii sau doctorate, cel puțin 98 se întorceau în România. Aici își aveau familia, un viitor în profesie și posibilitatea unui trai decent.”
Modelul cultural și educațional pașoptist și, mai aproape, cel interbelic sugerează un timp al studiului, al experiențelor în spații culturale și universitare străine, urmat de întoarcerea firească în propriul spațiu național de existență. Astăzi observăm însă cum globalizarea, multiculturalismul, internaționalizarea învățământului contribuie și la „exodul creierelor” spre alte țări.
6. Finanțarea educației sau drumul dificil spre dezideratul de 6% din PIB pentru educație.
Deși Legea educației naționale nr. 1/2011 și Pactul național pentru educație, semnat de toate partidele parlamentare în 2008, au prevăzut alocarea a 6% din PIB-ul României pentru educație, acest lucru nu s-a întâmplat până în prezent, urmând ca, la solicitarea și pledoaria Consiliului Național al Rectorilor, în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, creșterea să aibă loc în etape, eșalonat. Pentru anul universitar 1938–1939 se pare că statul aloca în jur de 17% din buget pentru educație. Astăzi, după 80 de ani, statul alocă 3%-3,5%, în contextul în care media Uniunii Europene este de 5%.
Gradul de cultură și civilizație al unei țări este caracterizat de nivelul de educație al cetățenilor, de valențele și oportunitățile oferite prin sistemul de învățământ, iar prezența și rolul universităților cu tradiție, finanțarea adecvată, viziunea educațională, proiectele de succes sunt repere esențiale. Între orașele istorice universitare, municipiul Iași păstrează locul primordial, de geneză a învățământului superior modern, distincția intelectuală și culturală, forța unor instituții educaționale de anvergură.
Conform datelor furnizate de Anuarul statistic al județului Iași 2017, învățământul superior ieșean este reprezentat de cinci instituții de învățământ universitar de stat, incluzând și prima universitate din România – Universitatea „Al.I. Cuza”, în jur de 40 de facultăți, care acoperă o gamă variată a specializărilor, peste 41.000 de studenți înscriși la ciclurile de licență, peste 12.000 de studenți la ciclurile de master și doctorat, cu un efectiv de peste 2.800 de cadre didactice. Inevitabil, când vorbim despre aceste cifre, putem să ne imaginăm un mic oraș al educației, un oraș într-un alt oraș, format din peste 50.000 de locuitori, cifră ce reprezintă totalul studenților și personalului didactic ieșean.
În prezent, în Iași există un deficit uriaș între cererile studenților și numărul disponibil de locuri de cazare. Prin diferite demersuri politice, prin dialogul continuu cu ministerul de resort, am prezentat situația dificilă a numărului de locuri de cazare pentru studenții ieșeni, dar și calitatea celor existente. Acest fenomen este regăsit și la nivelul altor centre universitare, precum Cluj, Timișoara sau București. Programul de guvernare al PSD include realizarea a 30 de cămine studențești în centrele universitare în care spațiul nu este suficient, municipiului Iași fiindu-i alocate trei cămine.
La nivelul proiectelor dezvoltate și al exemplelor de bune practici, Iașiul este un centru universitar internațional, prin calitatea europeană a programelor de studii, a cursurilor, prin numărul mare de studenți care vin să studieze aici, dar și prin numărul celor care studiază în alte țări în cadrul programelor de tip Erasmus. La Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași studiază 2.581 de studenți străini, din 50 de țări (Franța – 658, Israel – 605, Maroc – 299, Grecia – 249, Tunisia – 236), într-o deschidere multiculturală autentică.
Un al proiect de succes pentru domeniul cercetării este reprezentat de renovarea Observatorului Astronomic din Iași, prin Ministerul Dezvoltării Regionale – Compania Națională de Investiții. Observatorul urmează să fie deschis publicului
larg la începutul anului 2019, astfel ieșenii vor avea posibilitatea, pentru prima dată în istoria recentă a Iașiului, să viziteze acest centru de cercetare modernizat și integrat deplin în cercetarea științifică de nivel înalt.
Polivalența mediului universitar deschide cel puțin un triplu rol în societate; de fapt, orice dezbatere asupra sistemului de învățământ superior din România trebuie să pornească de la explorarea acestor trei teme.
Prima dintre ele este reprezentată de valorificarea dimensiunii intelectuale, a întregului potențial de dezvoltare profesională, personală al tinerei generații, prin intermediul universităților.
A doua temă vizează valența economică și rolul universităților în creșterea economică, progresul tehnologic, dezvoltare printr-o coeziune între studiu, cercetare și inovare, conținuturi curriculare și piața muncii, mediul de afaceri, domeniul producției etc.
A treia zonă este reprezentată de dimensiunea socială a comunităților academice, universitatea fiind un spațiu al ideilor noi, al comunicării, al preocupărilor față de valorificarea individului, integrarea socială și bunăstarea acestuia. Toate aceste roluri înseamnă valori și principii etice fundamentale pentru dezvoltarea unei comunități. Dacă școala reprezintă centrul de educație, socializare, dezvoltare cognitivă și atitudinală a tinerilor într-o comunitate, universitatea este principalul spațiu de învățare, dezvoltare complexă și cunoaștere superioară, dar și de inovare continuă.
În sensul reflecțiilor de început, într-o lume a cifrelor și a statisticilor, studentul nu trebuie privit ca un număr, ci ca o sursă continuă de energie, de creativitate, inovare și implicare, dacă este orientat, pe drumul formării, de mentori autentici, prin politici educaționale corecte și coerente. Spațiul universitar înseamnă, concret, o dimensiune spațială, delimitare clară, caracterizată de clădiri, amfiteatre, laboratoare, birouri, elemente arhitecturale, dar este, mai ales, un spațiu simbolic al ideilor și dialogului, locul unde se receptează, se conturează și se multiplică valori culturale, cognitive, civice, morale, printr-o nesfârșită acumulare calitativă și cantitativă în sfera cunoașterii.
Acesta este sensul firesc al unui proces de devenire, un proces dinamic și continuu, care presupune și redimensionarea obiectivelor personale sau a celor specifice comunității, realizându-se, de fapt, o adaptare și transformare neîntreruptă, atât a individului, cât și a comunității înseși.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.