Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 martie 2015
other
Ștefan Alexandru Băișanu
Discurs
„Un nou Cod etic – proiectul de care învățământul românesc are urgentă nevoie pentru a se reforma”
După ce, în urmă cu câțiva ani, a fost deschis subiectul unui Cod etic pentru învățământul preuniversitar, a venit momentul ca acest demers să se concretizeze într-un mod transparent, în urma unei dezbateri consistente, la care să se implice toate părțile sistemului: de la părinți, la elevi, dascăli și sindicate.
PNL a făcut un prim demers în acest sens, organizând deja o dezbatere, săptămâna trecută, în Parlament, în cadrul Grupului Parlamentar al PNL, având ca temă necesitatea unui Cod etic pentru învățământul preuniversitar, dezbatere la care am participat în calitate de vicepreședinte al Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport din Camera Deputaților, prezentându-mi punctul de vedere.
În afara oricărui interes sau partizanat politic, învățământul românesc trebuie să intre într-o normalitate reglementată după principii sănătoase, convenite pentru binele viitorului țării. Nu trebuie să uităm că orice decizie cu impact în sistemul educațional vizează, în mod direct, securitatea națională, raportându-se și ghidând într-o anumită direcție generațiile viitoare.
Am ascultat toate opiniile exprimate în spațiul public cu privire la noul Cod etic din învățământul preuniversitar, apreciind că primele sugestii și recomandări sunt rezonabile și constructive. Am apreciat poziția Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), exprimată prin vocea președintelui Simion Hăncescu. Sunt complet de acord că trebuie să ne așezăm cu toții la masa discuțiilor – minister, parlamentari, sindicate, organizații profesionale, asociații nonguvernamentale, părinți și elevi.
Evenimentele recente din școlile și liceele românești ne-au arătat că avem nevoie de măsuri care să asigure siguranța cadrelor didactice, dar mai ales a elevilor. Este aspectul la care țin cel mai mult și care cred că nu este îndeajuns conștientizat de conducerile tuturor instituțiilor implicate în procesul educațional.
Înainte ca situația să degenereze într-un fenomen imposibil de stopat, într-un flagel al violenței, al derapajelor sociale, se impune o politică unitară și coerentă cu privire la instrumentele ce pot fi folosite și implementate, astfel încât violența în școli să poată fi prevenită la timp.
În calitate de parlamentar, conferențiar universitar, dar și de părinte, rămân ferm în privința necesității aplicării unor reguli clare, care să se regăsească în textul noului Cod etic care poate fi finalizat și adoptat doar printr-o voință politică responsabilă a tuturor partidelor din România. Nu mai putem amâna acest demers, singurul care poate face ordine în sistemul educațional preuniversitar de la noi din țară, înainte de a fi prea târziu, înainte ca elevii, copiii noștri, să aibă de suferit din cauza unui sistem dezorganizat, corupt, lipsit de principii și care a ajuns să funcționeze doar din inerție.