Claudia Boghicevici

„Un nou sistem de prestații sociale se impune de urgență”

Îmi voi începe declarația de astăzi cu definiția prestațiilor sociale, definiție care aparține site-ului Agenției Naționale pentru Prestații Sociale, și anume: „Prestațiile sociale sunt o formă de sprijin financiar care răspunde unei game largi de nevoi sociale și care acoperă atât drepturi universale – de exemplu, alocația de stat pentru copii –, cât și prestații care se adresează doar persoanelor sau familiilor aflate într-o situație de dificultate, vulnerabilitate ori dependență.”

La ora actuală, în cadrul sistemului curent de prestații sociale din România sunt cuprinse alocații familiale, ajutoare sociale, indemnizații și facilități.

Îngrijorător și nejustificat este faptul că plaja acestor prestații este deosebit de întinsă, cuprinzând un număr de aproximativ 202 drepturi de natură socială. Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale gestionează, în prezent, în jur de 30 prestații și programe sociale, reglementate prin acte normative speciale, plătite prin Agenția Națională pentru Prestații Sociale. Numărul de beneficiari ai acestor prestații este de aproximativ 10 milioane persoane, aceasta în contextul în care la nivelul anului 2004 se înregistrau doar 18 prestații sociale, cu un număr de 3,6 milioane de beneficiari.

La nivelul anului 2009, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a asigurat prestații de asistență socială și programe de asistență socială pentru aproximativ 8,9 milioane beneficiari, bugetul fiind de 8.125 milioane lei.

Dată fiind situația prezentată, consider că se impune dezvoltarea unui nou sistem de prestații sociale, în regim de urgență, care să reducă numărul acestora. În prezent, în România se plătesc nejustificat de multe prestații sociale. Sunt situații în care, în mod nefiresc, aceeași persoană beneficiază de două prestații sociale.

Am convingerea că efortul autorităților care gestionează acest tip de prestații este, în acest moment, acela de a centraliza sistemul prestațiilor sociale, de a-l face unitar,

eficient și aplicabil acolo și doar acolo unde situația o impune, printr-o implementare transparentă, justificată și controlabilă.