Angel Tîlvăr

„Un nou start pentru învățământul superior”

În ziua în care debutează un nou an universitar mă simt dator ca, în calitate de parlamentar român și de președinte al Comisiei de învățământ, știință, tineret și sport a Camerei Deputaților, să-mi orientez gândurile și urările mele de bine către toți studenții și cadrele didactice angrenați la acest nivel al învățământului național.

Despre importanța pe care învățământul superior o are în orice societate nu are, cred, rost să discutăm prea multe. Se știe prea bine că universitatea reprezintă creuzetul în care are loc procesul de formare și de perfecționare a elitelor unei națiuni, locul în care sunt pregătiți viitorii specialiști de vârf ai oricărui domeniu al activității economico-sociale, de nivelul de pregătire al acestora depinzând, în cel mai înalt grad, însăși dezvoltarea societății noastre.

Învățământul superior din țara noastră a fost, în opinia mea, întotdeauna unul foarte performant, foarte competitiv, mărturie stând în acest sens numărul mare de personalități care au avut, de-a lungul timpului, o influență deosebit de importantă nu doar în dezvoltarea țării noastre, dar au marcat, uneori decisiv, diverse domenii ale științei și culturii universale, incontestabilele lor merite fiind unanim recunoscute în marile comunități academice de pe glob.

Ce-i drept, începând cu anul 1990, învățământul nostru superior a cunoscut o serie de frământări și de transformări, fenomene normale, de altfel, pentru o societate aflată într-o schimbare profundă. Au apărut, astfel, noi profiluri și noi forme de studiu, adaptate noilor realități economice și sociale

caracteristice României de astăzi. Este remarcabilă, spre exemplu, dezvoltarea impresionantă pe care a cunoscut-o, în numai două decenii, învățământul privat, completare necesară și armonioasă a celui gestionat de stat. Și, chiar dacă mai sunt destule de făcut până la consolidarea definitivă a acestui sector, personal apreciez că învățământul privat se îndreaptă într-o direcție perfect dezirabilă în raport cu nevoile societății, fiind capabil să producă, la rându-i, specialiștii de care avem nevoie.

Evident, nu totul este de un roz predominant în ceea ce privește învățământul nostru academic. Încă mai avem de întreprins destule în cadrul acestui sector pentru a ne păstra competitivitatea de până acum și pentru a putea spera că, într-un viitor cert, vom avea și noi o universitate în topul 500 mondial. Trebuie să sperăm, spre exemplu, că vom reuși să corelăm mult mai bine ceea ce facem în universități cu ceea ce cere piața muncii, eu nefiind deloc unul dintre marii entuziaști ai cantității (fiind preocupat, mai degrabă, de calitatea absolvenților decât de numărul acestora).

De asemenea, este de sperat ca, odată și odată, să reușim să depășim constrângerile economice actuale și să putem oferi întregului nostru sistem de învățământ un buget anual mult mai generos, pe măsura așteptărilor pe care le avem față de acesta. Până atunci însă consider că trebuie să gestionăm cât mai aproape de optim resursele de care dispunem în prezent și să urăm acum, în pragul unui nou start, succes deplin celor implicați, direct sau indirect, în gestionarea destinelor învățământului nostru superior.