Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 martie 2015
other
Laurențiu Chirvăsuță
Discurs
„Un parteneriat de succes”
Calitatea sa de partener strategic al Statelor Unite ale Americii aduce României o susținere considerabilă, lucrul acesta evidențiindu-se și în privința discuțiilor avansate privind includerea, cât mai curând posibil, a țării noastre în programul Visa Waiver.
Tema accederii României în acest program ocupă un loc important în agenda de discuții a înalților oficiali români cu reprezentanții Administrației și Congresului SUA, sprijinul Administrației Obama fiind arătat cu prilejul întrevederilor desfășurate în cursul anului trecut.
Cel mai recent, subiectul a fost abordat de către ministrul afacerilor externe în discuțiile purtate cu însărcinatul cu afaceri interne al Ambasadei SUA și cu ocazia întâlnirii avute cu delegații Camerei Reprezentanților, conduse de Mike Rogers, la finele lui 2014.
Având în vedere rolul important al Congresului SUA în privința adoptării unui cadru reformat al programului Visa Waiver, autoritățile române și-au concentrat acțiunile astfel încât susținerea interesului României din perspectiva momentului la care cetățenii români să poată călători fără vize în SUA fiind unul extrem de important pentru politica noastră externă.
Totodată, România participă activ la reuniunile în formatul România–SUA–UE, care se derulează la Bruxelles, în cadrul mecanismului de reciprocitate al Uniunii Europene în contextul susținerii unui parteneriat transatlantic de succes.
România a înregistrat progrese semnificative în îndeplinirea criteriilor aferente includerii în Visa Waiver, principalul obstacol pe linia accederii cât mai rapide în acest program rămânând în prezent rata de refuz a cererilor de viză depuse de cetățenii români, care depășește pragul maxim de 3% stabilit de legislația americană.
Eforturile noastre au fost unele susținute, astfel încât, în anul fiscal 2014, rata de refuz a coborât, pentru prima dată, sub pragul de 10%, mai exact ajungând la 9,8%. Potrivit datelor Departamentului de Stat al SUA, în intervalul 2006–2013, rata de refuz pentru cetățenii români a avut următoarele valori: 34,1%, în 2006, 37,7%, în 2007, 25%, în 2008, 26,3%, în 2009, 24,8%, în 2010, 22,4%, în 2011, 17%, în 2012, 11,5%, în 2013, și 9,8%, în 2014.
Concluzia scurtei mele expuneri se referă la îndeplinirea celor doi factori conjugați pentru concretizarea accesului fără vize al cetățenilor români în SUA, și anume diminuarea ratei de refuz a cererilor de viză și modificarea legislației americane prin ajustarea pragului de refuz de la 3% la 10%.
Se cuvine astfel să avem o abordare pozitivă și să aducem sprijinul cuvenit Ministerului Afacerilor Externe care continuă să uzeze de toate pârghiile aflate la dispoziție, inclusiv de demersurile politico-administrative pentru împlinirea acestui program.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .