Eugen Constantin Uricec

## „Un plan național pentru agricultură”

Am vrut să încep declarația mea politică cu acele cifre pe care le cunoaștem cu toții, însă care nu au sensibilizat pe nimeni în ultimele decenii: România, al doilea potențial agricol din Uniunea Europeană; România poate hrăni până la 80 de milioane de locuitori; România importă mai mult de jumătate din consumul intern de alimente etc. Vă sună cunoscut? Cred că da.

Sunt lucruri care se știu încă de la începutul secolului care a trecut și care, pe atunci, acreditau ideea că România ar trebui să fie o economie „eminamente agricolă”. Într-adevăr, potențialul de producție al câmpiilor și colinelor românești plasează țara noastră în topul primelor trei state membre ale Uniunii Europene, însă doar din perspectiva potențialului. În ceea ce privește productivitatea agriculturii, România se plasează în partea opusă a topului, cu una dintre cele mai scăzute. Vedem zi de zi cum fermierii români se străduiesc să cultive terenurile cu metode și mijloace rudimentare. Știm, de asemenea, că agricultura este încă extrem de atractivă pentru noi, românii, și mult mai interesantă pentru străinii care cumpără furibund terenuri agricole, plătind prețuri insignifiante pentru acestea.

Clasa politică din România a demonstrat de fiecare dată suficientă înțelepciune și consens atunci când a fost în discuție interesul național, iar agricultura românească este astăzi de un interes național major. Pentru acest motiv, consider că toate partidele politice trebuie să se grupeze în jurul unei strategii naționale, asemenea unui pact național pentru agricultură, care să definească direcțiile de dezvoltare a agriculturii românești.

Nu trebuie să uite nimeni, dar absolut nimeni, că în lume populația crește constant, iar astăzi mai puțini sunt preocupați de prețul petrolului sau de cotația aurului, toată lumea fiind extrem de atentă la evoluția prețului tonei de grâu. În ultimii 10 ani prețul produselor agroalimentare a suferit deja o creștere alarmantă, de peste 50%, mult peste prognozele OECD, iar alte scumpiri sunt așteptate în următorul deceniu.

De asemenea, niciun politician din România nu trebuie să uite care este ponderea cheltuielilor cu alimentele în bugetul personal al fiecărei familii din România. Nimeni nu trebuie să uite câte sacrificii fac românii pentru a-și asigura hrana de zi cu zi a lor și a familiilor lor.

Pentru aceasta, consider că se impune de urgență proiectarea unor măsuri concrete, bazate pe calendare precise de execuție, cu finanțare bugetară internă și din fonduri europene nerambursabile, cu măsuri specifice pentru creșterea productivității. Sisteme de irigații moderne, generalizarea sistemelor de avertizare și protecție contra grindinei, generalizarea sistemelor de asigurări agricole, accesul facil la creditare pentru fermieri și stimulente consistente pentru cei care produc pentru piață.

Toate acestea nu pot fi disociate de transformarea agriculturii în economie agricolă, în sensul în care activitățile de producție să genereze și activități de transformare a producției la nivelul localităților rurale. Roșia trebuie să plece din mediul rural sub forma conservei, grâul să plece făină, iar fructele să plece sucuri sau conserve de fructe. Numai așa