Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 mai 2009
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Vasile Mocanu
Discurs
„Un proiect care merită extinsˮ
Măcar o parte dintre problemele copiilor ai căror părinți lucrează în străinătate pot fi rezolvate în viitorul apropiat. În județul Iași, numărul acestora depășește 12.000. Numai în municipiul Iași, peste 5.000 de copii, adică circa 7% din numărul total al minorilor, au rămas și în acest an singuri acasă. Anul trecut, numărul acestora era și mai mare, apropiindu-se de 15.000 de copii.
De data aceasta însă autoritățile locale au venit cu o soluție pentru a le face acestor copii prea singuri o viață mai bună. Apelând la fonduri europene, Primăria Iași a deschis recent un centru special de consiliere într-o clădire din chiar centrul municipiului. Spațiul pus la dispoziție este destul de generos, având circa 80 m² și fiind compartimentat în trei încăperi. Aici, copiii din județul Iași au la dispoziție calculatoare conectate la internet cu care pot intra în legătură cu părinții aflați în străinătate, precum și o bibliotecă cu câteva sute de volume. De asemenea, copiii, care au fost selectați cu ajutorul Direcției de Asistență Comunitară și al Inspectoratului Școlar, sunt supervizați de personal specializat. Nu a fost impusă o anumită vârstă la selecție. Programul de funcționare a acestui centru este între 9.00 și 17.00.
Din păcate, numărul copiilor singuri care pot apela la serviciile acestui centru de consiliere nu poate fi mai mare de 100, din motive obiective.
Spuneam anterior că în județ există peste 12.000 de copii ai căror părinți lucrează în străinătate, în special în Italia și Spania, iar în municipiul Iași peste 5.000. 100 de copii din numărul total de 12.000 în județ sau de 5.000 în municipiu reprezintă doar 0,8% respectiv 2%. Să recunoaștem, este doar o picătură într-un ocean.
Și mai îngrijorător este faptul că acest centru de consiliere poate funcționa cu bani europeni, prin Programul PHARE, doar până în luna noiembrie a anului în curs. După acest interval, Primăria va trebui să caute bani în altă parte sau centrul de consiliere își va închide porțile.
Tocmai de aceea fac un apel și la autoritățile centrale de a găsi soluții pentru finanțarea și extinderea unor astfel de proiecte extrem de bine-venite. Merită cu prisosință. De ani buni, psihologii școlari atrag atenția că, în absența părinților și în lipsa unei supravegheri stricte, acești copii sunt primii expuși pericolelor de tot felul – fie că vorbim de grave tulburări psihice, fie de tentația unei vieți dezordonate – care le pot marca în rău întreagă existență.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.