Ion Călin

„Un sculptor român”

Constantin Brâncuși s-a născut în februarie 1876 la Hobița, Gorj, și a fost un sculptor cu contribuții covârșitoare la înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană. Copilăria sa a fost marcată de dese plecări de acasă și de ani lungi de ucenicie în ateliere de boiangerie, prăvălii și birturi. În Craiova, în timp ce lucra ca ucenic, își face cunoscută îndemânarea la lucrul manual prin construirea unei viori din materiale găsite în prăvălie.

După ce a urmat Școala de Arte și Meserii în Craiova (1894–1898), merge la București, unde absolvă Școala de Belle Arte în 1902. Timp de doi ani, între 1900 și 1902, cu ajutorul doctorului Dimitrie Gerota, realizează „Ecorșeu”, un studiu pentru reprezentarea corpului omenesc, lucrare pentru care i se atribuie o medalie de bronz.

În 1903 primește prima comandă a unui monument public, bustul generalului medic Carol Davila, care a fost instalat la Spitalul Militar din București și reprezintă singurul monument public al lui Brâncuși din București.

Până în 1914, participă cu regularitate la expoziții colective din Paris și București, inaugurând ciclurile „Păsări”, „Măiestre”, „Muza adormită”, „Domnișoara Pogany”.

La 30 noiembrie 1924 expune la prima expoziție internațională a grupării „Contemporanul” din București, iar doi ani mai târziu, la Wildenstein Galleries din New York, se deschide cea de-a doua expoziție personală a sa.

Până în 1940, activitatea creatoare a lui Brâncuși se desfășoară în toată amploarea ei. Operele sale de seamă din ciclul „Pasărea în văzduh”, ciclul „Ovoidului”, precum și sculpturile în lemn datează din această perioadă. În același timp, Brâncuși participă la cele mai importante expoziții colective de sculptură din Statele Unite ale Americii, Elveția, Olanda și Anglia.

În atelierul său din Impasse Ronsin, în inima Parisului, Brâncuși și-a creat o lume a lui, cu un cadru și o atmosferă românești. Muzeul Național de Artă Modernă din Paris (Centre Pompidou) are un număr important de lucrări ale lui Brâncuși, lăsate prin testament moștenire României, dar acceptate cu bucurie de Franța, împreună cu tot ce se afla în atelierul său, după refuzul Guvernului comunist al României anilor 1950 de a accepta lucrările lui Brâncuși după moartea sculptorului.

În România, în epoca realismului socialist, Brâncuși a fost contestat ca unul dintre reprezentanții formalismului burghez cosmopolit. Totuși, în decembrie 1956, la Muzeul de Artă al Republicii din București s-a deschis prima expoziție personală Brâncuși din Europa.

Abia în 1964 Brâncuși a fost „redescoperit” în România ca un geniu național și, în consecință, Ansamblul monumental de la Târgu-Jiu, cu „Coloana (recunoștinței) fără sfârșit”, „Masa tăcerii” și „Poarta sărutului”, a putut fi amenajat și îngrijit, după ce fusese lăsat în paragină un sfert de veac și fusese foarte aproape de a fi dărâmat.