Dezbaterea publică asupra situației de la finanțe, începând de la protestul spontan de săptămâna trecută și până la discuția despre stimulentele pe care angajații de acolo le primeau, ne-a demonstrat încă o dată că Emil Boc este un habarnist. Însuși întâiul cârmaci al țării a venit în fața opiniei publice și a explicat că Emil Boc nu are nicio vină pentru că nu știa de modalitatea de plată a angajaților de la Ministerul de Finanțe. Vă spun sincer că dacă Traian Băsescu nu și-ar fi exprimat clar opțiunea pentru păstrarea lui Boc, aș fi considerat că o asemenea acuzație era echivalentă cu o demisie, ținând cont și de slugărnicia celui care astăzi se află la Palatul Victoria.
Pentru ca această poveste să aibă inclusiv vinovați, chiar dacă doar la nivel declarativ, Gheorghe Pogea a fost scos din joben și a fost desemnat vinovatul de serviciu. Exact pe model consacrat de Traian Băsescu, ni s-a explicat cum Emil Boc nu are nicio vină, iar personajul negativ este Pogea, cel care, cu nerușinare, și-a mințit superiorul. Chiar dacă și pentru o clipă am accepta acest scenariu, intervenția lui Traian Băsescu este târzie și nu face altceva decât să îl minimizeze, dacă mai era nevoie, pe Emil Boc.
Mult mai interesante sunt pozițiile pe care atât liderii de sindicat, cât și vuvuzelele portocalii trimise pe la diverse televiziuni le-au exprimat. Astfel, dacă liderii de sindicat au contrazis cu argumente declarațiile lui Băsescu conform cărora Boc nu ar fi știut de stimulente, vuvuzelele portocalii s-au trezit într-o situație cel puțin stânjenitoare. Atunci când confirmau spusele șefului lor de trib erau acuzați de amatorism și incompetență, neștiind, la doi ani de zile de la preluarea puterii, de modalitatea prin care sunt plătiți angajații unei structuri subordonate lui Emil Boc, fie de interese financiare personale, exemplul ministrului Ialomițianu care se judecă cu structura pe care o conduce pentru acordarea unor stimulente restante fiind deja arhicunoscut.
Dacă nu ar fi tragic pentru angajații de la Ministerul de Finanțe, ar fi o adevărată comedie, cu Boc în rol de Stan și Ialomițianu în rol de Bran. Însă să ai pretenții ca structurile Ministerului de Finanțe să colecteze taxele și impozitele corect, să amendeze firme care fac evaziune fiscală de sute de milioane de euro sau să lucreze ore suplimentare în condițiile în care 60% din angajați au salariul de bază de sub 1.000 de lei este o nouă iluzie specifică incompetenților portocalii ce ne conduc.
Nu trebuie uitat nici faptul că această bombă cu ceas de la Ministerul de Finanțe a explodat după ce venerabilul ministru Ialomițianu a executat, până la virgulă, cuvinteledecret ale preaiubitului conducător. Or, tocmai acest tip de comportament slugarnic, de a asculta inepțiile unui om care are pretenția de a se pricepe la orice, ne-a adus în situația dezastruoasă în care trăim.
Nu am venit astăzi în fața dumneavoastră pentru a lua apărarea angajaților Ministerului de Finanțe și nici doar de dragul de a critica năzbâtiile habarnistului premier și ale subordonaților săi, ci pentru a vă reaminti că simpla declarație a lui Traian Băsescu, conform căreia Emil Boc nu știa cum sunt plătiți subordonații săi, reprezintă, în orice țară de bun-simț, un motiv întemeiat de demisie.
În mod normal, ar trebui să închei această declarație politică printr-o solicitare de demisie a premierului Emil Boc, însă, ținând cont de iminenta moțiune de cenzură de săptămâna viitoare, mă voi limita în a vă reaminti că ceea ce v-am prezentat mai sus reprezintă unul dintre nenumăratele motive pentru care, indiferent de coloratura politică, trebuie să votăm pentru moțiunea de cenzură.
*
## „Revenirea la normalitate”
Am venit astăzi în fața dumneavoastră pentru a face un apel la normalitate, la restabilirea sarcinilor pe care fiecare instituție din această țară le are și la recâștigarea demnității Parlamentului României. Anunțata intenție a Guvernului de a-și asuma răspunderea pe Legea salarizării unitare nu este altceva decât o nouă modalitate a actualilor guvernați de a ignora ceea ce ar trebui să fie cea mai importantă instituție a statului român, Parlamentul României.
Instituția sub sigla căreia noi toți, cei de aici, ne desfășurăm activitatea ar trebui să fie forul suprem de dezbatere a legilor din această țară. Or, în prezent, atât acțiunile Guvernului, care nu face altceva decât să își asume răspunderea pe legi de o importanță crucială pentru viitorul cetățenilor acestui stat, precum și activitatea noastră, a deputaților și senatorilor din Parlamentul României, nu dau decât impresia de inutilitate, iar acest fapt, căci este un fapt, reprezintă un pericol pentru democrația din România.
O lege de o asemenea importanță, precum Legea salarizării personalului bugetar, ar trebui să reprezinte un consens între toate forțele politice din această țară, între sindicate și Guvern, între patronate și organizațiile profesionale. Asumarea răspunderii nu reprezintă altceva decât o încăpățânare a actualului Executiv de a realiza o lege care să fie o prelungire a bugetului din anul 2011 și care înglobează atâta inechitate cât nici nu ne putem da seama în acest moment.
Cursul firesc al oricărei legi este unul anevoios, care uneori poate părea prea îndelungat, însă tocmai acest lucru duce la legi mai bune și mai corecte. Dezbaterea parlamentară nu ar trebui să fie o luptă surdă pe proceduri, ci o bătălie a ideilor și a principiilor. Nicio forță politică, nicio confederație sindicală, nicio asociație profesională sau vreun ONG nu dețin adevărul absolut și, implicit, nu ar trebui să decidă, de unii singuri, cum trebuie remunerați angajații de la stat.
Atunci când am decis să candidez pentru un loc de deputat în Parlamentul României am avut speranța că voi putea îmbunătăți legislația. La început și mie mi s-a părut că dezbaterile durează prea mult însă, în timp, am observat că doar așa, prin dezbatere și prin negociere, poți avea o legislație mai bună, mai corectă.
Aș dori, și mă adresez aici în special deputaților care susțin acest Guvern, să vă puneți aceeași întrebare: de ce ați ales să candidați pentru un loc de deputat în Parlamentul României? Pentru că, dacă răspunsul la această întrebare este același pe care l-am dat și eu, atunci veți susține demersul meu de a face un apel la actualul Guvern de a trimite spre dezbatere, în Parlament, Legea salarizării unitare a bugetarilor, o lege care, dacă va fi adoptată prin asumarea răspunderii, nu va crea decât inechitate, va genera frustrare și multe revolte.
Trimiterea acestei legi spre dezbatere în Parlamentul României ar reprezenta pentru actuala putere un semn de normalitate, de restabilire a ordinii firești de adoptare a unei legi și o modalitate de responsabilizare a celei mai importante instituții democratice a României, Parlamentul.
*
„Recunoașterea traseismului politic”
Am venit astăzi în fața dumneavoastră pentru a trage un semnal de alarmă față de un nou abuz pe care puterea portocalie l-a săvârșit în această sală în decursul săptămânilor trecute: mă refer aici la recunoașterea, prin votul unor colegi deputați, a practicii traseismului politic, prin oferirea posibilității trădătorilor din Camera Deputaților de a constitui un nou grup parlamentar reprezentat în Biroul Permanent al Camerei Deputaților.
Vă spun sincer că pot înțelege rațiunea pentru care puterea portocalie dorea un nou reprezentant în Biroul permanent, însă nu pot accepta modalitatea prin care portocaliii au rezolvat această problemă. Nu vorbesc aici de reguli morale sau de bun-simț, pentru că actualii guvernanți și susținătorii lor din Parlament au demonstrat că nu le au, ci de încălcarea oricărei reguli, practici sau cutume din Camera Deputaților. Recunoașterea grupului UNPR sau al trădătorilor, căci despre ei este vorba, înseamnă de fapt recunoașterea instituțională a traseismului politic, practică pe care aceiași portocalii o condamnau nu cu mult timp în urmă. Dacă însă mă uit mai bine la grupul PDL de azi pot observa că o bună parte dintre dumneavoastră sunteți proveniți de la alte partide. E și normal, pentru că PDL nu are ideologie politică.
Trebuie, de asemenea, să recunosc că dezertările din rândurile noastre, ale PNL, precum și din rândurile colegilor de opoziție, de la PSD, trebuie să reprezinte și un semnal de alarmă pentru politica de cadre pe care o au aceste partide. Nici nu trebuie să ne mire că primari, consilieri locali sau județeni schimbă partidele politice la fiecare scrutin electoral dacă noi, în Parlament, suntem de acord cu traseismul politic.
Efectele deciziei de săptămâna trecută se vor vedea în timp și sunt devastatoare pentru partidele politice din România. În primul rând, ascunși sub aceeași mantie protectoare a unui vot util, partidele din opoziție vor racola parlamentari ai puterii în vederea susținerii moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Boc. Interes legitim, conform cu cel al 80% din cetățenii români, însă tot prin trădare și dezertări. Mai mult decât atât, decizia PC de săptămâna trecută, aceea conform căreia vor încerca formarea unui nou grup parlamentar sub sigla PC, prin aceeași practică a racolării și, implicit, impunerea unui reprezentant în Biroul permanent, reprezintă escaladarea procesului de legalizare a traseismului politic.
Această practică a traseismului politic trebuie să înceteze. Știu că fiecare dintre partidele politice aflate azi în Parlament au fost la un moment dat la putere și nu au mai pus pe tapet această problemă, fiindu-i favorabilă, însă noi singuri trebuie să instaurăm un moment zero. Trebuie să încetăm în a ne mai acuza reciproc, cel puțin în această privință, să acționăm unitar și conform unor principii și idei democratice. Așa cum un consilier local sau județean își pierde un mandat dacă partidul din rândurile căruia provine îi retrage sprijinul politic, așa trebuie să se întâmple și cu parlamentarii. Pentru a da exemplu, trebuie să începem cu noi.
Pe această cale fac un apel la dumneavoastră pentru a ne așeza la masa negocierilor și să cădem de acord cel puțin în această privință. Doar așa, prin astfel de măsuri bazate pe principii și idei, vom putea transforma Parlamentul în ceea ce cu toții ne dorim: un for al dezbaterilor bazate pe argumente și pe bun-simț.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.