Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·31 octombrie 2018
Consultare europeană · respins
Vasile Cîtea
Discurs
„Un ultim omagiu pentru cel care a fost «îngerul copiilor»” A fost unul din cei mai buni pediatri pe care i-a avut România. Și a salvat în jur de jumătate de milion de copii în cei 45 de ani de carieră.
A salvat de la moarte o fetiță de trei ani care cântărea cât un bebeluș și care a fost hrănită doar cu pufuleți și ceai. Și l-a făcut pe un băiețel să-și revină după ce l-a tratat cu ciocolată. După ce au fost tratați de profesorul Marin Burlea, ambii copii, ca și alții de altfel, și-au revenit, duc acum o viață normală. Sunt două dintre cele mai celebre cazuri ale medicului Burlea. Dar, cu siguranță, sunt multe alte minuni făcute de domnul profesor, dar care nu au fost făcute publice.
A fost medic, dar a fost și profesor, senator, președinte al Societății Române de Pediatrie. De-a lungul carierei, Marin Burlea a semnat peste 300 de titluri științifice și cărți de specialitate. Iar timp de 15 de ani a fost director general al Spitalului Clinic de Urgențe pentru Copii „Sfânta Maria” Iași.
I-a iubit enorm pe cei mici. Așa că spitalul pentru copii din Iași i-a devenit a doua casă. Copiii l-au iubit și ei. Niciunul nu ieșea plângând din cabinetul domnului doctor. Așa că nu degeaba se spune că Marin Burlea era medicul preferat al copiilor.
Pe lângă faptul că era medic la Iași, luni de zile Marin Burlea a făcut naveta Iași–Tulcea, pentru a-i îngriji pe copiii de acolo, care nu aveau un medic pediatru. Și a făcut asta fără să ceară vreun ban.
A fost un medic cum rar întâlnești, bun, blând, calm, devotat. Un medic care reușea să depisteze imediat dacă un copil e sau nu bine. Iar, dacă nu era bine, îl punea imediat pe picioare.
Până în ultima lui clipă de viață n-a renunțat la profesia pe care a iubit-o cel mai mult. Deși era grav bolnav, Marin Burlea încă mai stătea de gardă la spitalul pentru copii. A salvat sute de mii de vieți, însă, din nefericire, el n-a mai putut fi salvat de medici. A plecat dintre noi și a lăsat un gol imens.
Valoarea acestui om a fost recunoscută chiar și de Președintele României, Klaus Iohannis, care a semnat deja decretul de decorare _post-mortem_ cu Ordinul național „Steaua României” în grad de Cavaler.
Îmi doresc să ținem cu toții un moment de reculegere pentru acest om minunat, pentru acest specialist desăvârșit, care a iubit copiii mai mult ca propria viață.
Dumnezeu să te odihnească în pace, Marin Burlea! Eu, familia, prietenii, oamenii care te-au cunoscut, dar și cei pe care i-ai salvat nu te vor uita niciodată!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.