Cezar Cioată

„Un vot pentru Codul silvic”

Președintele Klaus Iohannis a retrimis, la 23 martie, Parlamentului Legea pentru modificarea și completarea Codului silvic spre reexaminare, motivând că are prevederi de natură să limiteze activitatea operatorilor economici și creează premisa legislativă a unui tratament juridic discriminator.

Președintele a cerut reexaminarea legii care aduce o serie de modificări și de completări Codului silvic, apreciind că „intervențiile legislative adoptate în cuprinsul acestei legi sunt de natură să limiteze activitatea economică a operatorilor economici sau a grupului de operatori economici, având impact asupra mediului concurențial și, implicit, asupra economiei și să creeze premisa legislativă a unui tratament juridic discriminator”.

Dezbătut pe parcursul a peste un an de zile, cu participarea tuturor factorilor implicați, de la proprietari de păduri la autorități locale și reprezentanți ai Guvernului, persoane fizice și organizații neguvernamentale, actualul Cod silvic reprezintă forma acceptată de marea majoritate a românilor, care își doresc ca pădurile să nu le mai fie tăiate abuziv și ilegal.

Contrar a ceea ce susține domnul președinte, Cod silvic nu accelerează tăierea pădurilor, ci acordă micilor proprietari dreptul de a beneficia de ele. Mai mult, prin adoptarea prezentului Cod silvic s-ar rezolva problema micilor proprietari care dețin hectare de pădure și care nu se pot asocia și care taie lemnul, în cea mai mare parte ilegal, de pe proprietățile lor.

Legislația europeană recunoaște, pentru diferite domenii de activitate, dreptul comunităților locale de a beneficia cu prioritate de resursele naturale ale zonei, iar, în cazul de față, dreptul micilor procesatori și, îndeosebi, al fabricilor de mobilă locale.

Existența monopolului asupra achiziționării de masă lemnoasă și, astfel, controlul asupra prețului de achiziție îi lasă fără resurse pe micii producători de mobilă. Fabricile și atelierele de mobilă, dar și micii producători de cherestea, cumpărată de fabricile de mobilă, asigură astfel locuri de muncă. Majoritatea producției de mobilă este vândută la export cu o plusvaloare, mult mai mare decât exportul de cherestea, consumând mai puțină masă lemnoasă, iar taxele și impozitele plătite de către micii producători autohtoni se varsă integral la bugetele locale și naționale, iar profitul se întoarce tot în economia autohtonă.

Să nu uităm că în România se fură 4,5 milioane de metri cubi de lemn pe an, o dată și jumătate cât Piramida lui Keops.