Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 martie 2009
other · adoptat
Titi Holban
Intervenție într-o problemă personală a domnului Ion Tabugan 42
Discurs
Una dintre marile probleme ale României, în perioada de după 1989, a reprezentat-o buna gestionare a banului public. Tocmai de aceea, pentru o corectă abordare și transparență a fost elaborată Legea achizițiilor publice, care prevedea că orice atribuire de contracte prin cerere de ofertă este limitată. În acest fel se limitează înțelegerile ascunse și coteriile financiare care vizau sume mari de bani.
Iată că actualul Guvern vrea să ne demonstreze că are de achitat multe plăți, făcute probabil în perioada de campanie electorală. Spun asta pentru că am rămas surprins de intenția Guvernului de a modifica Legea achizițiilor publice. Nu mă îngrijorează faptul că acest act normativ va suferi transformări, ci noile plafoane pe care le-au anunțat guvernanții. Astfel, se vor majora cu aproape 100% nivelurile de atribuire de contracte prin cerere directă, de la 75.000 euro la 100.000 euro în cazul contractelor de furnizare și servicii și de la 500.000 euro la un milion euro pentru contracte de lucrări. Mai mult, această modificare se intenționează a fi făcută prin ordonanță de urgență, fapt care va produce efecte imediate, evitându-se în acest fel o dezbatere reală în Parlamentul României pe un subiect de maximă importanță.
Consider că prin această ordonanță se va aduce o atingere atât principiului transparenței, căci principalii beneficiari ai contractelor vor fi firmele prietene ale PD-L și PSD, cât și calității serviciilor și produselor contractate. Se va decide atribuirea unei lucrări de către un minister sau o primărie pe interese clientelare și în funcție de comisioanele obținute, și nu ținând cont de calitate și competitivitate.
În calitate de parlamentar liberal, este de datoria mea să spun că această intenție a Guvernului încalcă orice lege a liberei competiții, a transparenței și asigur contribuabilii că voi amenda ordonanța îndată ce ea va ajunge în dezbaterea Parlamentului.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.