Vlad Gabriel Hogea

„Uninominalul și «nechezolul»”

Legea votului uninominal a fost adoptată (inclusiv cu votul meu și al celorlalți colegi conservatori), marți, 4 martie, sub titlul Lege pentru alegerea Camerei Deputaților, Senatului și autorităților administrației publice locale. De ce trebuiau amestecați parlamentarii cu președinții de consilii județene n-am înțeles nici acum, dar la un alt aspect doresc să mă refer aici (de altfel, am făcut-o și în ziua respectivă, tot de la

tribuna Legislativului): cel al pragului electoral la votarea pe sistem uninominal a senatorilor și deputaților. De data asta, chiar că s-a reinventat roata: ca la noi, la nimeni!

La articolul 47 punctul 2 din lege se prevede obligativitatea atingerii unui prag electoral de 5% pentru Senat, respectiv Cameră. Dacă această condiție nu este întrunită, atunci, pentru a intra în Parlament, o formațiune trebuie să se situeze pe primul loc în cel puțin 9 colegii uninominale (3 pentru senatori plus 6 pentru deputați). Cu acest prag, se anulează, practic, opțiunea alegătorilor pentru un anumit candidat care a performat într-un colegiu uninominal, dar partidul al cărui membru este nu a realizat pragul pe țară.

Prin ridicarea unor asemenea bariere în calea accederii în Parlament a candidaților puternici este afectată însăși esența scrutinului uninominal, adică votul personalizat și legătura strânsă dintre alegători și cel ales. În acest sens, am propus ca respectiva condiție să se refere la obținerea a numai 4 colegii uninominale pentru Cameră sau 2 pentru Senat. De ce era mai potrivită particula „sau” decât particula „și”? Pentru simplul motiv că, în sistemul constituțional românesc, cele două Camere ale Parlamentului sunt separate, au atribuții deosebite și roluri distinct consfințite atât prin legea fundamentală din 1991, cât și prin revizuirile aduse acesteia în 2003.

A fost absurdă, așadar, votarea unui prag cumulativ Senat plus Cameră la litera c) a articolului 47 punctul 2, în paralel cu statuarea de praguri separate [5% pentru Senat sau Cameră] la litera a), respectiv litera b)! De altfel, viața politică postdecembristă ne arată că au existat partide care au îndeplinit pragul pentru o Cameră a Parlamentului, dar nu au reușit să-l obțină pentru cealaltă Cameră și, totuși, pe bună dreptate, au avut reprezentare în Legislativ. De exemplu: PDAR, în 1992, a acces în Senat, nu și în Camera Deputaților.

Evident că argumentele expuse au fost ignorate de „mașina de vot”, care a adus o umbră în plus peste lumina votului uninominal și a voinței de reformare a clasei politice. Avem, prin urmare, vot uninominal cu prag, dar existența pragului desființează însăși ideea de scrutin uninominal.

Poți să candidezi, să câștigi detașat într-un colegiu, dar nu vei ajunge în Parlament decât dacă mai câștigă încă 8 candidați ai partidului tău.

Sper că această prevedere aberantă și altele asemenea vor fi sancționate ca atare de Curtea Constituțională, iar dacă nu, atunci vom avea un surogat de vot uninominal. Un „nechezol” în loc de cafea braziliană veritabilă!