Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 noiembrie 2017
Declarații politice · respins
Vasile Varga
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
„Unirea – un vis împlinit!”
Zilele acestea suntem cuprinși de bucuria sărbătoririi revenirii frumoasei Bucovine la plaiul românesc (28 noiembrie 1918), precum și a Marii Uniri, corolarul dorit de înaintașii noștri de-a lungul multor generații. Nu putem uita pasul făcut, cu câteva luni mai devreme, de bogata Basarabie, în 27 martie 1918, când și acest teritoriu străbun s-a întors la sânul patriei. Unirea Țărilor Române din 1600, sub sceptrul lui Mihai Viteazul, dăduse speranțe peste veacuri românilor, și anume că se putea trăi într-un teritoriu în care se vorbea aceeași limbă, erau tradiții asemănătoare, teritoriu în care se simțea și se trăia românește.
Un alt pas spre reîntregire l-a reprezentat mișcarea genială prin care Moldova și Tara Românească, sub conducerea lui Al. Ioan Cuza, au făcut pasul către un stat modern puternic.
Chiar dacă vremurile erau vitrege, cu pierderile cauzate de Primul Război Mondial, luptele duse de eroica noastră armată, în anii 1916–1918, dublate de acțiunile clasei politice românești, care a dat dovadă de înaltă trăire patriotică, ideea reîntregirii teritoriale era mai presus de orice. Era momentul astral care era așteptat de veacuri.
La 1 decembrie, la Alba Iulia, toți delegații prezenți din Transilvania, precum și din celelalte provincii care tocmai scăpaseră de jugul stăpânirilor străine, într-un glas, au spus că se unesc cu România. Consider că a fost cel mai important act din istoria României.
Ca liberal, nu am voie să uit rolul extrem de important jucat de Ion I.C. Brătianu, președinte al PNL, alături de alți oameni politici marcanți în procesul Marii Uniri, figura centrală fiind Regele Ferdinand I „Întregitorul”.
Atunci, în acele vremuri de înaltă trăire românească, prin sacrificiile înaintașilor, noi am primit moștenire o bogăție neprețuită – România cea Mare; datoria noastră este să o apărăm cu orice preț.
La mulți ani, România! La mulți ani, dragi români!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.